Dulciurile - plăcere sau frustrare!

Recunosc momentul în care frustrarea începe să ia cote alarmante. Atunci când vine vorba despre dulciuri , sistemul limbic trece pe modul alarmă.

Sistemul limbic este centrul nostru socio - emoțional, responsabil de emoții, de sentimentul de siguranță, de semnalele non-verbale și memoria pe termen lung. Sistemul limbic poate ține sub control acele amintiri care conțin dureri nerostite, atunci când ne simțim încrezători și conectați cu cei din jur. Când suntem în situația care ne restimulează emoții/trăiri din copilărie, avem de fapt senzația că nu știm ce e cu noi, nu ne aducem aminte de nimic. Știm doar că ne simțim incomfortabil. Avem impresia că cineva are ceva cu noi, și este din vina lui/ei.

De câte ori de-a lungul vieții am auzit oare că dulcele nu este bun în cantități prea mari? Să fie oare, de câteva sute sau mii de ori? Nu știu, însâ știu sigur că îmi plac. Și pentru că am auzit lucrurile acestea la nesfârșit, pentru că îmi plac atât de tare, atunci când vine vorba ca băiatul meu să le mănânce intru în panică. Ba mi se pare că a mâncat prea multe în ultimul timp, ba îmi și imaginez că va intra pe loc într-o stare de agitație de la atâta zahăr ( chiar dacă este vorba de pâine cu unt și miere sau plăcintă făcută in casă ! ).

Baiatul pofticios ( free images )

Și simt încet cum frustrarea crește și, parcă fără voie tonul vocii devine ușor precipitat, ba chiar pițigăiat pe alocuri. Cum aș putea să ies din starea de asediu fără să induc această luptă în subconștientul copilului meu?

Primul pas ar fi să vorbesc despre ceea ce simt eu în legătură cu propria-mi dorință de dulciuri în Listening Partnership ( parteneriatul în ascultare ) despre care am vorbit puțin aici. O dată ce voi discuta despre acest lucru voi căpăta o înțelegere profundă a ceea ce sunt eu în raport cu ele. Deși creierul va căuta să recreeze senzația de plăcere ( știu fiind faptul că atunci când mâncăm dulce se eliberează dopamină care ne dă acea senzație de plăcere ), eu pot alege când și cât  anume pot mânca. 

De asemenea, în Listening Partnership pot vorbi și despre senzația de frustrare care apare atunci când copilul îmi cere în fiecare zi dulce. Mă pot gândi cum era pentru mine atunci când eram copil si ceream dulciuri adulților din viața mea. Știu că îmi cere pentru că, probabil creierul lui a trecut în starea de ”vreau plăcere și vreau acum!”. Apoi aleg să pun limite blânde atunci când situația o cere în loc de a începe dialogul interior.

Vacanța de vară a fost despre înghețată. Mai este puțin și vine vacanța de iarnă. Când spun vacanța de iarnă mă gândesc la brad și la dulciurile de sub brad. De la Moș Nicolae până la Moș Crăciun copiii vor fi asaltați de vitrine pline cu dulciuri.

Să povestiți cu cineva drag despre ce înseamnă pentru voi această perioadă și cum puteți veni în ajutorul puilor voștri atunci când vor cere mai mult decât v-ați propus să le oferiți.

Curs "Totul despre plans si crize de furie!"

Cu totii ne dorim sa crestem copii fericiti care sa ajunga adulti sanatosi si din punct de vedere emotional, nu numai fizic.

Cursul se adreseaza parintilor, educatorilor, profesorilor, bonelor si bunicilor.

Acest curs este pentru tine daca:

- iti doresti sa intelegi din punct de vedere stiintific cum apare plansul si criza de furie;
- iti doresti sa inveti instrumente practice prin care sa iti ajuti copilul sa isi creasca rezilienta in fata adversitatilor;
- iti doresti sa faci parte dintr-un grup ce pune accentul pe confidentialitate si bunatatea fiecarui membru;
- iti doresti sa stii cum poti crea o relatie speciala cu copilul tau care il va face sa fii tu prima persoana la care vine atunci cand intampina greutati;
- iti doresti sa stii cum sa ai grija de tine si cum sa intelegi emotiile care apar pe parcursul unei zile din viata de parinte.

Unui copil ii este teama atunci cand circumstantele pe care nu le poate controla sau intelege ii zguduie sentimentul fragil de siguranta.
Ca urmare, atunci cand copiilor le este frica devin inflexibili, incapatanati, agresivi sau timizi. Un copil speriat – lucru valabil pentru toti oamenii, de toate varstele, care simt teama – este cuprins de emotie. Se simte amenintat, indiferent ca este vorba de un pericol real sau nu. Reactiile primare sunt: lupta, fugi sau ingheata.
Atunci cand sunt cuprinsi de frica, copiii nu pot gandi. Ei reactioneaza instinctiv fiind ghidati de nevoile corpului de a ramane in siguranta. Situatiile in care frica s-a instalat il fac pe copil sa se simta neputincios. Mai mereu, copilul alege sa isi elibereze fricile intr-un mediu sigur folosind un pretext care este comun si lipsit de importanta. Iar noi, cei care ii avem in grija, adesea ne intrebam: “Ce l-o fi apucat acum, asa, din senin?”

Fricile copiilor nostri pot fi coplesitoare pentru noi. Si stim ca fiecare copil vine in viata parintilor lui si apasa cele mai dureroase butoane. Asadar, este important sa ne constientizam propriile frici si sa povestim despre ele cu cineva drag care sa ne ofere sentimentul de siguranta pentru a le putea elibera.
Vindecandu-ne propriile frici le oferim copiilor nostri sentimentul ca lumea este un loc sigur in care putem creste si ne putem dezvolta. Astfel, ne recastigam increderea in propriile abilitati si le aratam ca suntem increzatori in ei.
Lawrence J. Cohen spune : “Faceti lucruri de care va este teama, distractive si sigure in fiecare zi!”

Pentru inscrieri accesati aici.

Va astept cu drag!

Lectura ne ajuta sa ne conectam cu copiii

Sunt oameni extraordinari cu care viata te pune fata in fata, alaturi de care te prinzi in discutii despre idei in care crezi si iti doresti ca timpul sa se expandeze. Momentele acelea sunt nepretuite, imi hranesc spiritul si imi ofera speranta ca ne straduim sa pregatim o generatie de oameni blanzi care simt inainte de a face.

Saptamana trecuta a fost una care a adus noi constientizari. Am avut oportunitatea de a discuta cu Dl.Thomas Dowd, psiholog cu peste 40 de ani de experienta, actualmente presedinte al Consiliului American al Psihologiei comportamentale si cognitive si presedinte al Diviziei 30 ( Hipnoza Psihologica ) in cadrul Asociatiei Psihologice din America, in cadrul evenimentului Under Hypnosis. 

Unul dintre scopurile mele ca educator parental este de a crea acel sentiment de siguranta in care parintii sa isi simta propriile emotii. Asa cum spunea si Dl. Thomas Dowd, este nevoie sa stam fata in fata cu propriile frici pentru a ne putea vindeca. Tocmai aceasta munca imensa si acest curaj de a ne infrunta propriile limitari stau la baza dorintei noastre de a fi parinti mai buni pentru copiii nostri.

Sursa foto: Google Free Images

Cu totii ne dorim sa crestem copii fericiti care sa ajunga adulti sanatosi si din punct de vedere emotional, nu numai fizic. Conectarea este punctul de temelie pentru a realiza acest lucru. Lectura reprezinta o parte activa de conectare intre mine si baiatul meu inca din primele luni de viata. Statul in pat unul langa celalalt, discutiile pe marginea imaginilor, deschiderea unei lumi noi cu fiecare poveste sunt momentele pe care le pretuim cel mai mult. Chiar daca pe parcursul zilei sunt perioade in care nu am simtit acea conectare profunda, odata cu venirea momentului de lectura ne cuibarim, ne privim in ochi si incepem acest carusel al emotiilor personajelor, emotiilor noastre, culminand cu imbratisari si pupici de obraji inmiresmati.

Joi, 28 Septembrie, am avut bucuria de a ma afla printre carti valoroase, zambete de copil si manute exploratoare. Pentru ca abordarea "Parenting by Connection" are la baza conectarea mi s-a parut firesc sa vorbesc cu parintii intr-un cadru atat de primitor, de cald cum este biblioteca "Ce le citim copiilor". 

In cadrul intalnirii noastre am povestit despre limite in relatia parinte-copil si ne-am bucurat de lectura " Alfie gives a hand" a autoarei Shirley Hughes. Copilasii, unii inghesuiti in bratele parintilor, altii rasfoind carti ridicau din cand in cand privirea plina de curiozitate si cautau sa patrunda sensul povestii. Mi-a placut tare mult aceasta poveste in care personajele ar fi putut fi cu usurinta  proprii nostri copii. O zi de nastere cu invitati acasa la sarbatorit. Mame care ofereau explicatii si ghidau copiii intr-o maniera blanda, copii cu comportamente mai mult sau mai putin potrivite. Gazda care, simtind presiunea sociala, incerca sa faca fata propriilor emotii; mama care punea limite incercand sa ii ajute pe toti copiii sa se integreze; baietelul care, desi venise cu un obiect de atasament, a fost indeajuns de curajos sa il puna deoparte pentru a putea fi alaturi unui alt copil care incepuse sa planga. Toate aceste interactiuni sociale, puse pe hartie intr-un mod atat de natural, dar care ne-a oferit atat de multe ocazii de a le explica copiilor o paleta intreaga de emotii sunt adevarata hrana pentru sufletul celor mici.

Ii putem ajuta pe copiii nostri prin oferirea acestui cadru plin de siguranta si iubire in care sa ne conectam cu trairile lor prin intermediul povestilor.

Ma bucur cu recunostinta pentru toate aceste momente incarcate cu dragoste de oameni si de povesti.

Mami, mi-e teama de monstri!

De cate ori vi s-a intamplat sa va luati copilul de la gradinita si sa il vedeti obosit, apatic sau poate prea energic? Sa ii vedeti privirea si sa va dati seama ca ceva nu a mers bine in acea zi?

In acea dupa-amiaza au stat tacuti in masina pe drumul inspre casa. Se intorceau de la gradinita. Mama astepta sa ajunga acasa pentru a putea sa se conecteze cu baiatul asa ca pe masina se abtinu sa il intrebe ce fel de zi a avut. Incercase alta data sa afle si se lovise de "am uitat". Dar ea stia ca dupa ce ajung acasa si incep sa se priveasca, sa se imbratiseze, sa manance impreuna, baietelul ii povestea despre ziua lui.

In timp ce mancau baiatul incepu sa suspine si ii spuse mamei printre lacrimi ca un coleg i-a mancat pachetelul. Aceasta i-a spus ca ii pare tare rau pentru ce s-a intamplat si ca este sigura ca el si-ar fi dorit sa il poata manca. S-au mai prelins cateva lacrimi apoi a terminat de mancat si a anuntat-o pe  mama ca vrea sa faca artificii ( o activitate pe care o facusera cu cateva zile in urma ).

Insa mama se simtea prea obosita si i-a propus sa se aseze impreuna sa picteze. Acesta a fost de acord. Au inceput sa picteze si, la un moment dat baiatul tare incantat ii oferi mamei o pensula. Aceasta o lua, o uda, apoi puse culoare. Baiatul dintr-o data s-a intristat, a fugit de la masa pe canapea, s-a ghemuit si a oftat prelung. Mama i s-a alaturat si fara sa il intrebe nimic l-a anuntat ca este acolo pentru el. Insa baiatul a inceput sa o loveasca cu picioarele. Ea a oprit piciorul si a incercat sa il imbratiseze. Dintr-o data baiatul nu a mai lovit, insa i-a propus mamei un joc, "nu ma poti darama". Il jucasera de multe ori ( este un joc de putere pe care copiii il joaca atunci cand vor sa capete mai multa incredere in fortele proprii ). 

Sursa: Google ( Free Images )

- Joc sa fie! a spus mama. 

- Sunt sigura ca nu ma poti darama!

Baiatul se napusti cu toata forta si o dobora. 

- Vai, nu pot sa cred! Cum ai reusit, tu, un baietel, sa ma dobori?

Inca o data baiatul isi lua avant si o dobora.

- Nu pot sa cred! Baiatul asta este foarte puternic! Dar, gata, s-a terminat. De data asta , sigur, nu ma poti darama.

- Inca o data fu randul baiatului sa o doboare. Radea si radea cu fiecare cadere teatrala a mamei sale.

Pe cand se jucau ei asa, baiatul se opreste si ii spune mamei aproape in soapta.

- Hei, ia uite, au venit monstrii!

- Ce vrei sa le facem?

- Hai sa aruncam cu perne in ei!

- Hai!

Si au tot aruncat cu perne si au incercat sa ii goneasca dar acestia tot insistau sa ramana.  Ca era tare bine in casa asta unde se rade asa de mult. Pana ce, mamei ii vine ideea sa ia cotorul unei role de hartie, sa o inchida la un capat si l-a rugat pe baiat sa ii spuna pe unde sunt monstrii pentru a-i baga pe toti in tub. Curajos baiatul i-a indicat toate locurile din casa unde se aflau monstrii iar mamica dibace i-a prins pe toti in tub si apoi la indicatiile primite i-a aruncat pe geam ( a scos tubul pe pervaz afara). Apoi au urmarit cum monstrii fiorosi ies din tub si se urca pe nori, disparand o data cu acestia.

Era tare bucuros baiatul acum ca reusise sa scape de monstri. Ii veni o alta idee. Vroia sa o loveasca pe mama cu ceva. Aceasta vazand intentia i-a propus sa ia un balon. Cu toata puterea s-a indreptat si a inceput sa o lovesca cu balonul. Vaaai ce speriata mai era mama ca nu stia cine e acela care o tot loveste si il ruga pe baietel sa o apere. Cand o atingea balonul aceasta incepea sa il certe si sa-i spuna sa o lase in pace. Rasetele care au urmat si lupta mamei il ajutau pe baiat sa scoata toata tensiunea acumulata peste zi.

Pe durata unei ore de joaca baiatul a putut sa descarce mai intai frustrarea legata de faptul ca nu a putut sa isi manance pachetul. Dand deoparte aceasta frustrare au inceput sa iasa la iveala si alte emotii pe care incerca sa le vindece: aceea de a fi cateodata mai putin puternic decat altii ( a gasit jocul potrivit pentru a-si consolida increderea in sine ) si teama de monstri.

De cele mai multe ori fiind prinsi intr-un anumit ritm, atenti sa bifam cat mai multe sarcini ne este greu sa intelegem de unde vin anumite comportamente. Intrand in lumea copilului prin joc il vei ajuta sa isi consolideze increderea in tine si sa isi deschida sufletul in fata ta.

O zi obisnuita. O mama obisnuita. Un copil obisnuit

In ultimul timp copilul obisnuit despre care va povestesc nu mai dorea sa doarma la pranz.

Insa, in acea zi obisnuita mama tare s-ar fi bucurat sa se cufunde in cateva minute de liniste. Cu toate acestea copilul avea alte planuri. Pe cand mama statea intinsa, intr-o toropeala placuta, acesta incepuse sa cante, sa se joace cu masinute, ca mai apoi sa se rostogoleasca peste capul mamei si sa-i ceara sa se "dambaleasca". Mamei ii placea tare mult cand auzea cuvantul acela plin de atata semnificatie pentru ei. Era cuvantul pe care il foloseau atunci cand vroiau sa se harjoneasca. Tare incantat era copilul atunci cand se "lupta" cu mama sa. Dar iata ca mama obisnuita vroia de aceasta data doar liniste, vroia ca totul in jur sa se transforme in tacere si sa simta doar ritmul propriei respiratii.

Sursa foto: Google Free Images

 Dintr-o data mama obisnuita, pe jumatate aflata intr-o lume numai de ea stiuta, i-a propus copilului obisnuit sa se duca in camera alaturata pentru a se juca. El simtea ca mama nu mai este acolo pentru el si incepuse in felul lui obisnuit sa o faca sa revina la starea de joaca.

Relatia lor asemanatoare unui dans, trecea acum prin pasi de passo doble, urmand apoi un tango si terminand suav in pasi de vals.

Mama obisnuita ii oferi copilului obisnuit reasigurarea de care avea nevoie. Se privira indelung, copilul sarutandu-i parul matasos si se lasa cuprins de imbratisarea plina de caldura.

Este in regula pentru mama obisnuita sa isi daruiasca pauze. Astfel, va primi cu iubire tot ceea ce vine la ea si va darui cu iubire mai departe.

A venit vacanta!

Copiii stiu sa se bucure de vacanta. Insa, pentru parinti, vacanta copiilor inseamna de cele mai multe ori o incarcatura emotionala mai mare, solicitari mai multe si, in general, mai multa presiune.

Ca o regula nescrisa, copiii simt momentele tensionate ale parintilor si fiindca nu beneficiaza de toata atentia lor apar primele semne de deconectare. Fie incep sa aiba cerinte exagerate, fie lovesc sau, pur si simplu, nu reusesc sa isi concentreze atentia asupra unei activitati.

Chiar si atunci cand copiii si parintii sunt impreuna la mare,la munte, la bunici si exista asteptarea ca totul sa mearga bine, apar momente dificil de gestionat.

Copiii au nevoi simple                                                                    

Sursa foto: Google ( free images )

Poate fi vorba despre cateva minute de imbratisari sau chiar o bataie cu perne primul lucru dupa ce v-ati trezit. Pe parcursul zilei este nevoie de mici sesiuni de contact vizual si de cateva bai de atentie 100% pentru copil. De preferat ar fi ca atunci cand sunteti impreuna cu copilul sa va puneti deoparte telefoanele pentru a va putea concentra doar asupra lui.

Renuntati la asteptari

Stiu, e dificil. De cele mai multe ori copilul trebuie cumva sa faca fata cerintelor din agenda noastra. Sa nu se murdareasca cand se joaca ( amuzant, nu-i asa? ), sa nu fie zgomotosi ( ne strica zen-ul de vacanta) sau multe alte situatii care ii deranjeaza pe adulti.

Dar, stati putin, sunt doar copii! Iar atunci cand sunt alaturi de noi vor sa ne arate cu toata fiinta lor cat de multa bucurie au in a trai.

Ce-ar fi daca, in schimb, ne-am alatura lor si ne-am distra. Nu, asta nu inseamna sa renuntam complet la limite, ci doar atat cat este necesar sa simta ca suntem in aceeasi tabara cu ei. Controlul nu este binevenit in nici un tip de relatie si, cu atat mai putin in relatia dintre parinti si copii. Controlul face ca atunci cand vor mai creste sa gaseasca noi modalitati de a se ascunde de noi.

Judecata celor din jur

Aflandu-ne in mijlocul furtunilor emotionale cateodata apar acele sageti usturatoare, privirile celor din jur si tot ce ne-am dori ar fi sa nu fim noi in acea situatie. Toti parintii au tendinta sa se judece prea aspru, sa creada despre ei ca nu sunt suficient de buni atunci cand copiii lor nu corespund normelor sociale. Insa, aceasta tendinta a societatii de a marginaliza copiii aflati in vindecarea ranilor emotionale nu face decat sa adanceasca sentimentul de izolare pe care il simt parintii.

Dragi parinti minunati, prima si cea mai importanta grija a voastra este siguranta emotionala a copilului vostru. Adultii din jur au propriile rani care striga dupa ajutor. Faceti o treaba minunata atunci cand va ingrijiti ca sufletul mic de langa voi sa simta siguranta si acceptarea voastra.

Atunci se vor simti scaldati in atentia voastra si, incetul cu incetul vor disparea momentele tensionate.

Centura de siguranta a parintilor 

Desigur, sunt momente cand si cel mai calm parinte simte nevoia unei pauze de reconectare cu sine. Atunci cand simtiti ca nu puteti acorda toata atentia copiilor, cand mintea pare sa fie preocupata sau sunteti prea obositi, luati o pauza.

Puteti bea un ceai, faceti o plimbare scurta, cititi un pasaj motivational sau orice altceva care sa va schimbe dispozitia. Atunci cand avem grija de propriile nevoi le facem cel mai mare dar copiilor nostri. Tensiunea va disparea si ne vom putea privi copiii ca pe fiintele bune si frumoase ce sunt.

Haideti sa ne bucuram impreuna cu ei si sa le oferim doar indrumarea noastra. Legatura puternica bazata pe incredere este cea mai buna premisa pentru a reusi sa isi consolideze stima de sine.

Te rog frumos, poti sa mi le dai?

A fost odata un baietel vesel, vorbaret, jucaus dar care purta cu el niste emotii vechi si noi. In fiecare seara cand venea ora de culcare obisnuia sa duca cu el in pat cateva masinute. In serile cand era foarte obosit ii placea sa le simta in manute , asadar alegea dintre ele doua preferate pe care sa le tina strans la piept. Apoi, incerca din rasputeri sa adoarma. Insa, de multe ori trecea si cate o ora pana cand reusea.

Intr-una din aceste seri in care soarele se ducea bland la culcare si ale carui raze inca mai luminau camera, baietelul incepuse sa se joace cu masinutele. Mama lui avusese o zi plina si isi dorea tare mult ca puiul ei sa reuseasca sa adoarma pentru a putea continua treburile casei. L-a rugat pe baietel sa parcheze masinile, a asteptat, l-a rugat iarasi pana cand la un moment dat i-a spus ca o sa i le ia si i le-a smuls din manute, punandu-le pe pat. Ii parea rau ca avusese acel moment de slabiciune, insa acum era prea tarziu.

Sursa foto: Google Free Image

Baietelul statea acum cu ochii in tavan, in timp ce mama lui il privea pe furis. Ii vazuse licarirea din ochisorii negri si remuscarile o cuprindeau din ce in ce mai tare.

- Imi pare rau! doar atat a putut spune.

Mai trecu un timp si mama isi imbratisa baietelul dandu-i cate un pupic. El s-a intors cu fata inspre ea spunand abia soptit:

- Nu ai procedat bine ca mi-ai smuls masinutele! Trebuia sa ma intrebi: te rog frumos, poti sa mi le dai?

Mama abia stapanindu-si lacrimile si suvoiul de vinovatie ii dadu dreptate si il pupase cu duiosie. Alta data era ea aceea care ii spunea aceste cuvinte cand el smulgea jucarii de la alti copii. Acum venise randul ei sa invete de la el. Baietelul ii ceruse una dintre masinute inapoi si mama i-o oferise.

Peste putin timp baietelul parea sa fi adormit. Mama a vrut sa il inveleasca si sa ii ia incet masinuta din mana pentru a o aseza pe pat. Cand a atins manuta si a inceput sa desprinda incet cate un degetel, baietelul a deschis ochisorii si a repetat ca intr-un vis in soapta:

- Nu asa!
- Te rog frumos, poti sa mi-o dai? Mama a zambit si i-a cerut frumos masinuta iar baietelul i-a dat-o. A adormit apoi linistit.

Mamei ii rasunau cuvintele lui spuse in soapta si stia ca drumul lor impreuna avea sa fie unul plin de raze de lumina ce vor strabate norii trecatori.

Sa-i ajutam pe copii sa doarma

Somnul nu vine in mod natural pentru multi dintre copii si atunci cand vine vorba sa doarma singuri sau sa doarma pe tot parcursul noptii intervin dificultatile.

Un copil mic in preajma caruia nu se afla nici un adult care sa il protejeze poate sa simta nesiguranta. Ca adulti simtul de a face diferenta intre locurile unde suntem sau nu in siguranta este mult mai dezvoltat si se extinde mult dincolo de caldura propriului pat, pana la casa sau cartierul in care locuim. Acest concept amplu de mediu sigur se dezvolta pe parcursul mai multor ani si este normal ca un copil sa simta ca are "nevoie" de contact fizic cu un adult inainte de a se simti suficient de increzator pentru a se relaxa si a dormi bine.

Majoritatea parintilor aleg sa faca lucrul cel mai convenabil ca sa ii bage pe cei mici la somn - le permit sa suga sau le da biberonul, stau langa ei si spera la cateva ore de odihna. Pentru unii dintre parinti exista un progres catre mai putine treziri pe noapte pana la somul complet pe parcursul noptii. Dar sunt si parinti care desi investesc luni de zile intr-o acomodare rabdatoare, urmeaza frustrare si acumulare de stres pentru ca nici ei si nici copilul nu reusesc sa doarma noaptea.

Sursa foto: Google Free Images

Copiii au nevoie sa le raspundem atunci cand se trezesc noaptea

Noi, parintii vrem sa ii ajutam pe copii sa invete sa doarma toata noaptea, dar de cele mai multe ori nu ne simtim comfortabil cu metodele recomandate care ne spun sa lasam copilul sa planga, speriat si singur, in patutul sau camera lui, fara nici un raspuns din partea noastra. Multi parinti nu suporta sa faca acest lucru. Nu se imbina aceasta perspectiva cu instinctul nostru de a ajuta si de a fi alaturi atunci cand copilul are nevoie de alinarea noastra. Acest instinct este bun.

Parintii trebuie sa raspunda atunci cand copilul plange. Copiii au nevoie sa stie ca vom fi acolo pentru ei, mai ales ca intreg sistemul lor le transmite ca ceva este in neregula.

Cum ii ajutam pe copii sa doarma cu abordarea "te voi asculta pana cand vei putea sa adormi"

Exista o cale eficienta si plina de suport pentru a gestiona problemele legate de somn ale copiilor. Aceasta abordarea ii permite copilului sa dizolve tensiunea care il trezeste si iti permite sa il ajuti sa isi recapete relaxarea pentru a dormi linistit. Nu este o abordare usoara, dar este una plina de iubire, respect si mai ales, functioneaza.

Principiile dupa care se ghideaza aceasta abordare sunt urmatoarele:

• cand copiii nu pot dormi toata noaptea ( asigurandu-ne ca nu exista probleme de sanatate sau de dezvoltare precum febra sau puseu de crestere ), de cele mai multe ori este o cauza emotionala care apare in creierul copilului in timpul somnului

• stresul emotional al copilului se poate vindeca atunci cand un adult poate sta langa copil si ii asculta emotiile. Plansul, lupta, transpiratul si tremuratul sunt cai prin care copiii vindeca fricile si durerile, atunci cand langa ei se afla un parinte atent care ii sprijina in acest proces. Faptul ca ne arata emotiile lui cele mai intense este modul cel mai bun prin care copilul se poate debarasa de incarcatura emotionala. Acele emotii pot veni din experiente dificile si dureroase, fie recente sau din trecut.

• copiii au capacitatea de a-si exprima emotiile de suparare intr-un mod viguros si rapid. Dar ceea ce stim noi despre aceste episoade este ca e nevoie sa le oprim imediat! Suntem invatati sa le oferim suzeta, mancare, leganat, sa-i certam si mai tarziu sa ii pedepsim sau sa ii lovim, in cazul in care plansul dureaza mai mult de un minut. Suntem invatati sa actionam impotriva instinctului sanatos al copilului nostru de a se debarasa de emotiile neplacute imediat ce ele apar.

Astfel, copiii inmagazineaza aceste suparari, incercand de multe ori pe parcursul unei zile sa le descarce, de obicei prin testarea limitelor sau facand crize din cauza unor lucruri marunte. Daca nu reusesc sa descarce aceste emotii in timpul zilei, ii pot deranja pe parcursul noptii.

Din aceasta cauza alaptarea sau leganatul unui copil care se trezeste des nu il va linisti astfel incat sa nu se trezeasca din nou. De fapt, cu cat rezervorul emotional al copilului este mai plin cu atat se va trezi mai des in speranta ca va avea sansa sa descarce aceste emotii. 

Ajuta-l pe copilul tau sa elibereze emotiile care il trezesc

Acest lucru este mai usor de facut ziua decat noaptea, asa ca o strategie buna este sa incerci mai intai sa asculti supararile copilului atunci cand ele apar pe parcursul zilei. Pur si simplu apropie-te, spune-i cu caldura ca esti acolo pentru el, ofera-i contact vizual si mangaiere si da-i voie sa planga sau chiar sa faca un tantrum pana cand se simte mai bine.

Copiii folosesc pretexte nesemnificative pentru a incepe procesul descarcarii emotiilor. Vor incepe sa planga pentru ca ii bagati bluza pe cap, pentru ca doriti sa il spalati pe cap, pentru ca plecati sase pasi de langa el sa puteti spala vasele sau ca nu poate manca din farfuria preferata. Atunci cand apare criza de furie si plansul , stati aproape de el validandu-i emotiile si nu incercati sa rezolvati acel lucru marunt care l-a suparat. Doar stati si ascultati-le sentimentele pentru o perioada cat mai mare de timp.

Atunci cand copiii ne vad ca suntem linistiti si ii ascultam, de cele mai multe ori incep sa planga si mai tare. Atentia voastra iubitoare le ofera increderea de a incerca sa vindece sentimente puternice de frica si durere. Ai incredere in copilul tau pentru ca stie cum sa se vindece cu tine alaturi. O sa vezi rezultate extraordinare dupa un plans bun, eliberator. Il va ajuta pe copilul tau sa se relaxeze, sa aiba incredere in tine si sa vada lumea ca pe un loc mai sigur. Tot ceea ce are nevoie este sa stie ca esti langa el, increzator ca totul este bine.

Aceasta este o parte a unui articol tradus din limba engleza si il puteti accesa aici.

Stiinta care sustine instrumentul "Ascultarea emotiilor" ( Staylistening )

Copiii nostri pot alege cele mai nepotrivite momente sa arate ca emotiile lor au nevoie de o supapa de eliberare; se arunca pe jos plangand in hohote si refuza sa mai plece de acolo. Ne frustreaza atunci cand incercam sa iesim pe usa, ne fac sa ne simtim rusinati atunci cand suntem la cumparaturi sau, dintr-o data transforma vizita la bunici in ceva stanjenitor. Prinsi in tumultul vietii de parinti ni se intampla rar sa gasim timpul necesar sau disponibilitatea sa ii ascultam cu adevarat pe copiii nostri.

Dar sunt atat de bucuroasa sa impartasesc faptul ca intelegand mai multe despre beneficiile pe care lacrimile si tantrumurile le au, mi-au permis sa devin empatica, conectata si sa ofer mai multa caldura atunci cand copiii mei sunt suparati. Mi-a permis sa inteleg la un nivel profund cum ii ajutam pe copii sa isi creasca inteligenta atunci cand oferim conectare.

De ce sunt bune lacrimile                                                                           

Sursa foto: Google Free Images

Principiul de baza al instrumentului Stailistening consta in faptul ca plansul este un proces natural de recuperare in urma supararilor. Atunci cand le permitem copiilor nostri sa planga si sa faca tantrumuri le oferim calea spre vindecarea durerilor, recuperarea gandirii si intarirea relatiei parinte - copil ( Patty Wipfler, Listening to Children Booklet: Crying ). Psihologul si fondatorul Aware Parenting, Aletha Solter, scrie in cartea ei Tears and Tantrums, What to do when Babies and Children Cry, ca "nu orice tip de plans este un indicator al unei nevoi imediate sau dorinte. In majoritatea cazurilor este vorba despre un mecanism natural de eliberare a stresului care permite copiilor sa se vindece in urma momentelor anterioare care i-au infricosat sau a experientelor frustrante." Cu alte cuvinte bebelusii si copii plang pentru a arata nevoi care au ramas neimplinite, cu toate acestea nu este singurul motiv - ei mai plang ca sa elibereze stres si dificultati care au rezultat din tensiuni fizice sau emotionale.

Plansul de asemenea ne poate apropia de catre cei din jurul nostru. Este un mecanism de comunicare important pentru a construi un atasament puternic si o punte de intelegere intre copii si parinti ( Solter, 2009; Nelson, 2005 ). Acest lucru iese in evidenta mai ales atunci cand cei din jurul nostru ne arata sprijin atunci cand plangem , permitand astfel beneficiilor vindecatoare sa apara ( Bylsma, 2011).

Continuarea acestui articol scris de catre colega mea - Lyra L'Estrange, New South Wales, Australia o gasiti aici.

In cadrul cursului Emotii, Ascultare, Vindecare vom aprofunda stiinta din spatele instrumentelor iar participantii beneficiaza de suport si ascultare.

Va astept cu drag si bucurie!
Gina

O noua perspectiva asupra tantrumurilor si a crizelor de furie

Ceea ce nu stiu majoritatea parintilor este ca tantrumurile si crizele de furie sunt doar cateva dintre modalitatile naturale ale organismului de a descarca emotiile puternice pe care copiii le simt. Ei nu au dezvoltate inca mecanismele de autoreglare emotionala si atunci cand ne aflam in fata acestor desfasurari de energie ne lasam incet curpinsi de idei precum: "oare ce l-o fi apucat acum!? Acum 2 minute era bine."

Adultii au mai multa ingaduinta fata de alti adulti atunci cand acestia au cate o zi mai putin buna, insa, cand vine vorba de copii avem asteptarea ca ei sa isi innabuse cat mai rapid sentimentele de frustrare.

O noua perspectiva este necesara pentru a veni in sprijinul deszoltarii emotionale a copiilor nostri.

Experienta bogata cu miile de copii de-a lungul celor peste 25 de ani de munca au facut-o pe Patty Wipfler sa ne impartaseasca din intelepciunea ei.

"Sunt patru perceptii fundamentale care ne pot ajuta sa privim tantrumurile intr-o noua lumina:

• Copiilor le face placere atunci cand pot comunica usor, cand sunt iubitori, cooperanti si nerabdatori sa invete. Copiilor le place sa aiba parte de experiente placute, sa fie increzatori si entuziasti.                                                                                                  

  

  Sursa foto: Google ( free images )

• Natura buna a copiilor poate fi umbrita de emotii negative. Atunci cand se simt tristi, infricosati, plictisiti, rusinati, sau cand se simt singuri si neapreciati, emotiile negative ii coplesesc. Aceasta tensiune emotionala ii aduce pe panta comportamentelor nepotrivite, departe de natura lor cooperanta, increzatoare si entuziasta. Cand se afla sub umbrela emotiilor se poate spune la modul fizic ca acestia nu mai pot gandi.

• Emotiile dureroase il limiteaza pe copil intr-un comportament temator si irational. Un copil se va angaja in comportamente nepotrivite tocmai pentru a ne semnala ca au nevoie de ajutor.

• Cu putin ajutor un copil care se simte suparat si inflexibil isi poate recapata capacitatea de a gandi si de a se bucura. Pentru a face acest lucru are nevoie de un adult care sa ii fie aproape si sa il sprijine in timp ce el lucreaza la vindecarea supararii."

Cateodata tot ceea ce ne dorim ca parinti este sa avem parte de o zi linistita. Insa. de departe cel mai mare dar pe care il putem face copiilor nostri este sa ii ascultam in momentele lor pline de durere. Capacitatea noastra de a oferi ascultare si contact vizual atunci cand ei se simt izolati si deconectati ii va ajuta sa isi recapete stima de sine si puterea interioara.

Va astept cu mare bucurie si recunostinta in cadrul cursului Emotii, Ascultare, Vindecare sa povestim mai multe despre acest subiect important din viata noastra de parinti.

Curs emotii, ascultare, vindecare - cum facem cu limitele in relatia cu copiii nostri ?

Majoritatea abordarilor asupra disciplinei iau in considerare faptul ca adultul detine inteligenta si judecata si ca ei, copiii trebuiesc instruiti.

Fundamental, copilul este vazut ca necivilizat. Este treaba copilului sa se supuna repede; este treaba parintelui sa intampine actele de indisciplina cu raspunsuri negative. Aceasta inseamna setarea limitelor.

Multi dintre parintii moderni au o privire de ansamblu mai generoasa asupra naturii si inteligentei copiilor lor. Cu toate acestea, rabdarea lor este limitata. Pana la varsta cand copiii nostri ajung la scoala generala, ca parinti ne simtim istoviti. Ne aflam in varful unei perioade solicitante iar miile de conflicte asupra limitelor ne-au vlaguit de energie, fara a se vedea un progres clar in abordarea acestora.

Este timpul sa schimbam prezumtiile in ceea ce priveste inteligenta copiilor. Vei evita multiple situatii care presupun efort si confuzie daca pleci de la convingerea ca, copilul tau are un sentiment innascut de iubire, o dorinta puternica de a coopera si un simt ascutit al justitiei.

Copiii nostri pot deosebi binele de rau - deseori ei detecteaza tonul lipsit de respect sau furie inainte ca noi sa ne dam seama ca am alunecat pe aceasta panta! Comportamentul lipsit de cooperare sau de iubire nu este parte din "natura necivilizata" a copilului. Este un comportament alimentat de o stare de deconectare sau de emotii dureroase. Atunci cand te raportezi la aceasta prezumtie generoasa, munca pe care ai fi depus-o in intelegerea comportamentului se inlatura.

In loc sa il inveti pe copil sa deosebeasca binele de rau, riscand sa devina impovarat de ideea ca este posibil sa nu "inteleaga" sarcina aceasta, puteti acorda o mai mare atentie conectarii cu el.

Cum ne dam seama cand este nevoie de limite ?                      

Sursa foto: Google ( free images )

Copilul va transmite foarte clar cand este momentul sa stabiliti niste limite. Atunci cand nu reusiti sa cititi semnalul va va transmite un altul si daca inca nu ati reusit sa il preluati va va transmite semnale care cu siguranta va vor restimula. Copilul vostru nu are capacitatea de a tolera o stare emotionala irationala. Atunci cand copilul se simte deconectat si ranit ar prefera sa va aiba langa el chiar si intr-o stare de iritare decat sa nu va aiba deloc in preajma.

Asa de mult isi doreste sa aiba parte de atentia voastra. In vreme ce mintea lui este inundata cu emotii de suparare, nu va poate oferi iubire nici voua , nici altcuiva. Nu isi poate aduce aminte ca voi sunteti de fapt de partea lui. dar este foarte constient de starea voastra emotionala si de ceea ce simtiti vis-a-vis de el. Aceste stari le percepe foarte bine si ii raman foarte adanc intiparite.

Semnale ce prevestesc momentul stabilirii unor limite 

Acestea sunt cateva dintre semnalele care ne arata ca este timpul sa setam limite:

• nu poate mentine contact vizual relaxat
• nu doreste sa fie atins
• nu este deschis la schimbari
• nu include pe ceilalti in joc sau va alege doar anumiti copii cu care sa se joace
• vrea sa faca lucrurile doar intr-un anumit fel. Orice abatare il supara.
• nu se poate concentra sau este preocupat cu o activitate repetitiva cum ar fi : invartitul parului, suptul degetului sau alegerea unui obiect ce ii aduce alinare ( ursulet, paturica...etc ).

Un copil care se simte deconectat nu poate gandi asa ca are foarte putina flexibilitate. Incercarea de a-l determina sa faca lucrurile in mod diferit provoaca proteste si emotii negative.

Veti dori sa setati limite ca un mod de reconectare, nu ca pedeapsa, razbunare sau pentru a-i arata ca detineti puterea. Cea mai comuna greseala pe care o facem atunci cand dorim sa setam limite este sa speram ca acele comportamente care se desfasoara in fata noastra noastra vor disparea.

Ignorand comportamentul unui copil deconectat avem tendinta sa speram ca dragii nostri copii nu se vor baga sub masa din sufragerie si in aceasta seara, asa cum au facut-o dealtfel in fiecare seara in ultimele 6 saptamani! Asa ca ne facem iluzii si asteptam un miracol si apoi ne simtim descurajati si suparati cand incep sa se bata.

A seta limite blande presupune cel putin 50% planificare! Atunci cand te conectezi cu copilul la primul semn de suparare ii vei putea arata mai multa caldura si mai multa flexibilitate asa cum va putea arata si copilul tau. Cateva minute de joc, de harjoneala atunci cand lucrurile incep sa escaladeze va poate shimba perspectiva asupra intregii zile.

Limitele sunt modul frumos de a spune "nu". Limitele blande pe care le punem si modul in care le oferim apoi ascultare le ofera exact ceea ce au nevoie.

Despre setarea limitelor in 3 pasi vom vorbi mai mult in cadrul cursului.

Acest articol a fost tradus din limba engleza si il puteti accesa integral aici.

Cuvintele parintilor stau marturie

Hand in Hand a ajutat mii de oameni din intreaga lume sa-si imbunatateasca viata de familie. Dar impactul pozitiv este resimtit cel mai mult dincolo de granitele individuale ale caselor.

Cu fiecare legatura parinte - copil intarita, acel copil va fi mai bine pregatit sa infrunte provocarile vietii.

Studiile arata ca o legatura emotionala puternica intre persoana de ingrijire si copil este cea mai buna armura a acestuia din urma impotriva drogurilor, violentei si a altor situatii adverse intalnite in cadrul societatii.

Intr-un sondaj de opinie recent, parintii nostri au raportat un grad de satisfactie de 98%. Dintre acestia 35% ne-au marturisit ca programul nostru a fost transformational, cu un impact major asupra relatiilor cu copiii dar si intre ceilalti membri, 39.3% ne-au spus ca programul nostru a fost foarte bun si le-a implinit nevoile imediate; in timp ce 24.4 % ne-au spus ca programul nostru a fost satisfacator si le-am oferit informatii aditionale pe care sa le foloseasca.

In acest moment abordarea Parenting by Connection este folosita de catre educatori, profesori, terapeuti si lideri ai comunitatilor din Statele Unite dar si la nivel international.

Acest articol a fost tradus din limba engleza si poate fi accesat integral aici.

Curs Emotii, Ascultare, Vindecare - 25 Aprilie, Cluj Napoca

Cursul Emotii, Ascultare, Vindecare are la baza abordarea Parenting prin conectare ( Parenting by Connection ) care a fost elaborata in urma multor ani de lucru cu sute de parinti, profesionisti in educatia copiilor si copii.

Instructorii Hand in Hand Parenting au schimbat vietile multor parinti singuri si a multor familii din intreaga lume.

In prezent organizatia Hand in Hand are instructori in SUA, Canada, America de Sud, Franta, Romania, Ungaria, Germania, Elvetia, Regatul Unit al Marii Britanii, Egipt, Africa de Sud, Israel, China, India, Australia.

Misiunea Hand in Hand este de a oferi parintilor resursele necesare pentru a putea sa creasca copii care sa ajunga adulti echilibrati emotional si cognitiv.

Valorile pe care le promovam

• ·        Ascultam cu respect
• ·        Oamenii sunt pe primul loc
• ·        Setam obiective importante
• ·        Deschidere
• ·        Apreciere

Cercetarile recente din domeniul neurostiintei arata ca, indiferent de mediul din care provin familiile, o conectare profunda parinte – copil este factorul cel mai puternic in prevenirea numeroaselor probleme sociale si  de sanatate, aici incluzand abuzul de droguri, violenta si sarcinile nedorite in adolescenta.

In cadrul cursului Emotii, Ascultare, Vindecare vom afla mai multe despre:

·        gestionarea comportamentelor anxioase si agresive ale copiilor

·        imbunatatirea cooperarii si cresterea conectarii prin joc

·        cum sa reactionati cu calm atunci cand copilul vostru tipa sau loveste

·        gestionarea situatiilor legate de somn si mancare

·        cum sa deveniti un parinte mai jucaus

·        cum sa ajutati copilul sa elibereze fricile si nesiguranta

·        reducerea situatiilor conflictuale dintre frati sau in cadrul unui colectiv

·        identificarea propriilor butoane dureroase si cum sa le gestionati

·        ceea ce il face pe copilul dumneavoastra sa aiba comportamente nepotrivite

·        cum sa ascultati si sa raspundeti unui copil atunci cand este suparat.

Intalnirile vor avea loc saptamanal si vor dura aproximativ 2 ore.

Pentru detalii si inscrieri puteti accesa linkul de pe pagina evenimentului.

Va astept cu drag si infinita bucurie!

Gina

Creierul este vulnerabil la traume in mod special la doua varste distincte

Capacitatea creierului nostru de a procesa informatia si de a se adapta in mod eficient depinde de un numar de factori printre care genele, nutritia si experientele de viata.

Aceste experiente de viata imprima o anumita influenta asupra creierului pe parcursul a cateva perioade sensibile atunci cand cel mai important muschi al nostru este supus remodelarii fizice, chimice si functionale.

Potrivit Tara Swart , neurocercetator si conferentiar in cadrul MIT, aceste perioade sunt "teribilii 2 ani" si etapa adolescentei, momente in care circuitele creierului sunt in modelare continua.

Ca rezultat, experientele traumatizante care se produc in timpul acestor perioade sensibile pot modifica activitatea creierului si, in ultima instanta, il pot schimba din punct de vedere genetic - cateodata pentru totdeauna.

"Teribilii 2 ani"

Pe parcursul primilor 2 ani de viata creierul se dezvolta intr-un ritm rapid. Incepand cu cel de-al doilea an ceva important se intampla - copiii incep sa vorbeasca.

"Mai intai incepem sa intelegem limbajul apoi incepem sa pronuntam cuvinte si acesta este un proces complex care se intampla in creier" a declarat catre Quartz, Tara Swart care conduce cercetari continue asupra creierului si asupra influentelor pe care aceste schimbari le au in a deveni lideri.

"Pe langa aceasta, copiii incep sa mearga - astfel ca din punct de vedere fizic este deasemenea o mare realizare pentru creier. Sa inveti si sa intelegi o noua limba iti forteaza creierul sa lucreze in moduri noi, formand noi conexiuni neuronale. Acesta este un proces mental costisitor, fapt pentru care invatarea unei noi limbi sau a unui instrument muzical devine deseori un lucru extenuant.

Cu atat de multe schimbari importante care au loc in creier intr-o perioada atat de scurta de timp, traumele fizice sau emotionale pot cauza momente potentiale de intrerupere a dezvoltarii neurologice. Chiar daca nu veti avea nici o amintire despre aceste momente de intrerupere ( majoritatea oamenilor nu-si pot aminti multe despre perioada de pana la 5 ani ), orice tip de eveniment traumatic - fie ca este vorba despre abuz, neglijare, probleme de sanatate sau separare de cei dragi - poate duce la deficite cognitive si de comportament mai tarziu in viata ". avertizeaza Tara Swart.

Sursa foto : Google, free images

Pentru a-si sustine punctul de vedere, Tara Swart indica numeroase studii  facute pe orfanii din Romania in anii 1980 si 1990.
Dupa ce regimul comunist s-a prabusit, 100000 de copii s-au gasit in situatia de a trai in conditii drastice in institutii guvernamentale supraaglomerate.
"Copiii erau hraniti, imbracati, imbaiati dar din multiple motive - unul dintre acestea fiind de a nu se inmulti germenii - acestia nu erau niciodata imbratisati si nu se juca nimeni cu ei", explica Swart.

"Erau multi indicatori care aratau ca acesti copii au crescut cu deficiente mentale si cu dificultati in a pastra slujbele sau ramanerea in relatii." Swart continua: " cand a devenit posibila scanarea craniana, au scanat creierele acestor copii deveniti adulti si au aratat ca aveau deficiente in sistemul limbic, parte a creierului care controleaza emotiile de baza."

Pe scurt, capacitatea oamenilor de a mentine relatii sociale corespunzatoare si de a dezvolta empatia depinde de afectiunea fizica, contactul vizual si timpul de joaca care au loc in copilaria timpurie. Chiar si un lucru simplu cum ar fi observarea expresiilor faciale si intelegerea lor este legat de starea de bine a copilului tau in varsta de 2 - 3 ani.

Cercetarea a aratat ca, creierele orfanilor romani aveau o activitate observabila mai mica decat media.
Ca rezultat, cercetatorii au concluzionat ca, copiii adoptati de familii iubitoare pana la varsta de 2 ani au o mai mare sansa de a se recupera in urma traumatismelor severe.

Anii adolescentei

Pana la varsta adolescentei, creierul ajunge la greutatea pe care o va mentine ca adult. Cam tot acum creierul incepe sa elimine acele conexiuni fragile sau cai neuronale nefolosite.

In aceasta perioada, lobii frontali ai creierului, si in mod special cortexul prefrontal, inregistreaza o activitate sporita si, pentru prima data, creierul este capabil sa compare si sa analizeze mai multe concepte complexe in acelasi timp.

Similar perioadei in care copilul invata sa vorbeasca, aceeasi perioada din viata adolescentului este marcata de o nevoie de a-si creste abilitatile de comunicare avansata si de maturitate emotionala.

"La acea varsta incep sa acorde un interes mai mare relatiilor sociale si politicii. Este cu adevarat sofisticat", noteaza Swart. Toata aceasta activitate a creierului este un motiv important pentru care adolescentii au nevoie de asa de mult somn.

Ceea ce devine mai evident este importanta stabilitatii si a sigurantei in dezvoltarea umana si, deasemenea, faptul ca aceasta stabilitate este legata de functionarea cognitiva.

In orice moment de-a lungul timpului o singura disfunctionalitate majora poate interveni si lasa urme in dezvoltarea creierului uman.

Poate ca nu putem intelege pe deplin cum aceste evenimente ne pot afecta vietile decat mai tarziu pe parcursul vietii - motiv pentru care eforturile facute in directia aflarii secretelor functionarii creierului raman vitale.

Acest articol a fost tradus din limba engleza si il puteti accesa integral aici.

Fiti ingrijorati pentru baieti, mai ales pentru bebelusii baieti!

Auzim adesea ca este nevoie sa fim mai duri cu baietii, ca au nevoie sa ne purtam in acest fel cu ei pentru a nu ajunge "papa lapte". Intelepciunea populara ne spune sa nu ne "rasfatam" copiii.

Gresit! Aceste idei au la baza neintelegerea modului in care bebelusii se dezvolta.
In schimb, ei au nevoie de parinti care sa le raspunda in mod pozitiv nevoilor pentru a creste frumos - acest lucru implicand auto control, abilitati sociale si grija pentru ceilalti.

O recenzie a unei cercetari empirice facuta de catre Dr. Allan N. Schore intitulata "All our sons: The developmental neurobiology and neuroendocrinology of boys at risk." ne arata de ce este nevoie sa fim ingrijorati despre modul in care tratam baietii atunci cand sunt bebelusi dar si in copilaria timpurie.

Mai jos sunt cateva cateva idei principale ale acestei recenzii:

De ce experientele timpurii influenteaza baietii intr-un mod mai semnificativ decat fetele?

• baietii se maturizeaza mai incet din punct de vedere fizic, social si lingvistic
• circuitele din creier cu rol de regulator de stres se maturizeaza mai incet la baieti atat intrauterin cat si extrauterin
• baietii sunt afectati mai mult in mod negativ de stresul datorat mediului extern, atat intrauterin cat si extrauterin, decat sunt fetele. Fetele au dezvoltate mai multe mecanisme interne care cresc rezistenta impotriva stresului.

In ce mod sunt baietii mai afectati decat fetele?

• baietii sunt mai vulnerabili in ceea ce priveste stresul si depresia mamei din perioada sarcinii, trauma legata de nastere ( separarea de mama ) sau o ingrijire necorespunzatoare ( o ingrijire care presupune multe situatii in care copilul nu se simte in siguranta ). Toate acestea compun tabloul unui atasament traumatizant si influenteaza in mod semnificativ dezvoltarea emisferei drepte a creierului - cea care se dezvolta mai rapid in copilaria timpurie fata de emisfera stanga. In mod normal emisfera dreapta este cea care infiinteaza circuitele auto regulatoare care corespund auto controlului si caracterului social.
• bebelusii baieti nascuti la termen au dupa examinarea neonatala un nivel mai mare de cortisol ( un hormon care indica stres ) decat indica fetele
• la 6 luni, baietii au un nivel mai mare de frustrare decat fetele. La 12 luni baietii reactioneaza mai repede la stimulii negativi decat fetele.
• Dr. Schore citeaza cercetarea lui Tronick, care concluzioneaza: "Baietii...sunt parteneri sociali mai solicitanti, isi regleaza starile emotionale mai greu  si este posibil sa aiba o mai mare nevoie de sprijinul mamelor in reglarea emotiilor. Aceasta solicitare intensa va afecta partenerul interactiv al bebelusului baiat."( p. 4 )

Ce concluzii putem extrage din aceste date?

Baietii sunt mai vulnerabili problemelor neuropsihiatrice care apar pe parcursul dezvoltarii ( fetele sunt mai vulnerabile la probleme care apar mai tarziu ).

Dr. Schore specifica, "in lumina maturizarii mai incete a creierului bebelusului baiat, atasamentul securizant al mamei ca regulator sensibil si interactiv al functiei emotionale din creierul drept imatur in primul an este esential pentru dezvoltarea socioemotionala optima a barbatilor." ( p.14 )

Concluzii

Desigur este important sa avem in vedere o ingrijire corespunzatoare pentru toti bebelusii, fie ei baieti sau fete.

Acest articol a fost tradus din limba engleza. Puteti accesa articolul integral aici.

Cum sa ne facem timp pentru timp de calitate cu copiii

Viata noastra este tare haotica. Intre serviciu, cumparaturi, ducerea si aducerea copiilor in si din diverse locuri, pregatirea meselor, curatenie, oare unde mai putem gasi resurse pentru a petrece timp de calitate cu copiii?

Timpul Special este minunatul instrument Parenting prin Conectare care poate fi strecurat indiferent de cat de ocupati suntem.

Este momentul pe care ni-l propunem pentru a acorda atentie nedivizata copiilor nostri.

Cum se face?

Simplu. Setati un timer pentru macar 5 minute si apoi intrebati copilul ce isi doreste sa faca impreuna cu voi.

Multi copii aleg sa contruiasca turnuri din lego, sa alerge, sa se joace de-a cursele de masini, sa coloreze, etc. Pot fi lucruri banale pe care acestia le aleg, dar se petrec sub ochii iubitori ai parintelui, si acest lucru, nu activitatea in sine, este ceea ce face ca acest timp sa fie “special”.

Ganditi-va cat de des au copiii ocazia sa isi conduca vietile si acest lucru sa se intample tocmai sub privirile incantate ale celor mai dragi persoane. Fie ca ii ajutam sa se spele pe dinti, ne rugam de ei sa isi manance mancarea, sa se imbrace, sa stea linistiti ca sa poata adormi, copiii, de la cei mai  mici si pana la adolescenti, sunt directionati in marea majoritate a timpului. 

De multe ori noi, parintii, avem nevoie de o pauza de la acest ritual si atunci ii trimitem sa se joace singuri. Totusi, parintii fac eforturi pentru a face fata tuturor cerintelor ce tin de cresterea copiilor. Micile momente de contact vizual, citirea unei povesti, o melodie cantata impreuna - sunt toate momente frumoase de conectare intre parinti si copii, insa nu la aceeasi intensitate pe care o aduce Timpul Special.

Sursa foto: Google free images

De ce este Timpul Special considerat un timp de calitate?  

Timpul Special iese in evidenta ca fiind special din doua motive principale:

●    Timpul Special ofera putere copiilor. Parintii urmeaza pur si simplu cerintele copiilor. Acesta este un mod frumos de a construi incredere in sine si incredere in parinte.

●    In Timpul Special, parintele acorda toata atentia lui copilului fara intrerupere. In mod normal, daca suna telefonul raspundem, daca masina de spalat termina ciclul de spalare, scoatem si intindem rufele, daca suna la usa cineva, mergem si raspundem. Pe durata timpului special aceste solicitari raman neadresate.

Patty Wipfler, intemeietoarea Hand in Hand, spune despre Timpul Special: “Acest instrument va va imbogati relatia cu copilul. Veti ajunge sa il cunoasteti pe dinafara si pe dinauntru. Va va arata ce ii place, ce iubeste, ce uraste si ce il sperie in Timpul Special. Si va face astfel incat sa testati moduri de joaca la care nu v-ati fi gandit vreodata.”

Pe langa aceasta oportunitate grozava de a va juca, timpul acesta aduce in viata copilului siguranta emotionala, construieste conectare si va creeaza ocazia sa intrati in lumea emotionala a copilului vostru.

Contextul de a fi ascultat pe care il aduce timpul special poate avea efecte revelatoare asupra modului in care copilul vostru priveste situatiile provocatoare.

Puteti folosi Timpul Special pentru a imbunatati diferite situatii precum:

●    Rutina de dimineata: 5 – 10 minute de timp special dimineata il vor pregati pe copil pentru a raspunde mai usor cerintelor de peste zi;

●    Inaintea unor situatii provocatoare: inainte de a merge la tuns, la o intalnire de joaca, la Biserica, etc.;

●    Reconectare: gradinita si scoala il scot pe copil din mediul cel mai comfortabil – familia. Timpul special ii poate ajuta pe copii sa isi regaseasca puterea de a va povesti despre experientele lor de peste zi;

●    Pregatirea temelor: cateva minute de timp special il vor ajuta sa se concentreze mai bine la ce are de facut;

●    Cand se comporta neadecvat: se plange, nimic nu-I convine, loveste, arunca. Timpul special il va ajuta sa lucreze la emotiile lui;

●    Vindecarea fricilor;

●    Atunci cand vrea sa faca lucruri pe care voi nu le agreati: dandu-i posibilitatea sa isi satisfaca curiozitatea facandu-le impreuna cu voi, ii va crea sentimentul ca este in siguranta in sanul familiei;

●    Inlaturarea stresului.

            Depinde de voi cat timp si cat de des veti alege sa explorati Timpul Special. Un lucru este sigur: chiar si pentru mici perioade de timp se vor vedea beneficiile care vin dupa timpul special.

            Acest text este adaptat dupa articolul “ How to make time for quality time with your kids”. Pentru a vizualiza articolul in limba engleza click aici. 

Cu drag,

Gina