Intr-una din aceste seri in care soarele se ducea bland la culcare si ale carui raze inca mai luminau camera, baietelul incepuse sa se joace cu masinutele. Mama lui avusese o zi plina si isi dorea tare mult ca puiul ei sa reuseasca sa adoarma pentru a putea continua treburile casei. L-a rugat pe baietel sa parcheze masinile, a asteptat, l-a rugat iarasi pana cand la un moment dat i-a spus ca o sa i le ia si i le-a smuls din manute, punandu-le pe pat. Ii parea rau ca avusese acel moment de slabiciune, insa acum era prea tarziu.
Sursa foto: Google Free Image |
- Imi pare rau! doar atat a putut spune.
Mai trecu un timp si mama isi imbratisa baietelul dandu-i cate un pupic. El s-a intors cu fata inspre ea spunand abia soptit:
- Nu ai procedat bine ca mi-ai smuls masinutele! Trebuia sa ma intrebi: te rog frumos, poti sa mi le dai?
Mama abia stapanindu-si lacrimile si suvoiul de vinovatie ii dadu dreptate si il pupase cu duiosie. Alta data era ea aceea care ii spunea aceste cuvinte cand el smulgea jucarii de la alti copii. Acum venise randul ei sa invete de la el. Baietelul ii ceruse una dintre masinute inapoi si mama i-o oferise.
Peste putin timp baietelul parea sa fi adormit. Mama a vrut sa il inveleasca si sa ii ia incet masinuta din mana pentru a o aseza pe pat. Cand a atins manuta si a inceput sa desprinda incet cate un degetel, baietelul a deschis ochisorii si a repetat ca intr-un vis in soapta:
- Nu asa!
- Te rog frumos, poti sa mi-o dai? Mama a zambit si i-a cerut frumos masinuta iar baietelul i-a dat-o. A adormit apoi linistit.
Mamei ii rasunau cuvintele lui spuse in soapta si stia ca drumul lor impreuna avea sa fie unul plin de raze de lumina ce vor strabate norii trecatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu