Va spun drept, mi-a fost teama de acest nou inceput. Gandindu-ma la propia experienta de la gradinita a fost dificil pentru mine sa ii spun plina de bucurie si entuziasm cat de bine si minunat va fi pentru el. Este la fel de vie amintirea diminetilor in care eram nevoita sa ies din culcusul caldut si sa ma duc acolo unde nu ma simteam in siguranta. Plansul, copiii care nu vroiau sa se joace cu mine, sunetul furculitelor si a lingurilor in castronelele de tabla si cana de ceai. Toate au insemnat pentru mine multa tristete adunata in suflet. Astfel am inceput sa lucrez la bagajul emotional ( in sesiuni de Listening Partnership - despre care am povestit aici ) ce nu imi dadea confortul necesar pentru a ma ocupa de noua experienta a copilului meu.
 |
| Sursa foto: Google - free images |
Cea de-a doua saptamana a debutat cu febra si doua zile am fost nevoiti sa ramanem acasa. In acest timp ii povesteam cum vom merge iarasi la gradinita cand se va insanatosi si primeam din partea lui proteste:
- Nu vreau sa merg la gradi! Nu imi place acolo!
- Ce te deranjeaza cel mai mult acolo?
- Ca pleci tu!
Stiam ca este vorba despre anxietatea de separare. Majoritatea copiilor o manifesta atunci cand sunt confruntati cu situatii noi sau cu schimbari majore ( divort, schimbarea locuintei, decesul unei persoane apropiate ). Se manifesta diferit in functie de copil: unii plang foarte mult cand vine momentul despartirii, altii lovesc sau ii imbrancesc pe colegii lor. Toate acestea pentru ca simt o frica pe care nu o pot verbaliza. Pentru a-i ajuta sa invinga aceste frici au nevoie sa se simta conectati cu parintii lor. Atunci se simt in siguranta si arata cat de greu le este. Timpul special este unul dintre instrumentele care m-au ajutat sa ma conectez cu el, sa il fac sa simta ca imi pasa de el, de ceea ce se intampla in lumea lui.
In fiecare dupa-amiaza si in fiecare dimineata facem Timp Special ( minim 5 min ). Oferindu-i timpul meu si simtind atentia care se revarsa asupra lui a inceput sa imi arate cat de greu ii este sa plec de langa el. Arunca jucarii prin casa , dimineata se trezea inainte sa sune alarma speriat ca trebuie sa mearga la gradinita. Incepea sa planga si imi spunea ca nu vrea sa mearga. Atunci ma apropiam de el si ii spuneam in soapta: stiu ca iti este greu acum, sunt aici pentru tine. Si ii ascultam durerea despartirii. Cand arunca jucarii ma apropiam incet si il opream spunandu-i: imi pare rau dar nu te pot lasa sa arunci. Incepea deseori sa se zbata si sa fuga si atunci mergeam dupa el asigurandu-l ca sunt acolo si inteleg cat ii este de greu.
 |
| Sursa foto: Google free image |
A trecut si cea de-a doua saptamana iar eu simteam ca imi chinui copilul si ca mai bine ar sta cu mine acasa. Asa ca mi-am programat sedinte de Listening Partnership zilnice pentru a face fata emotiilor puternice cu care ma confruntam.
A treia saptamana a fost cea mai grea. Iarasi a facut putina febra in week-end urmata de secretii nazale abundente, nopti cu somn intrerupt, dimineti rascolitoare de plans si agatat de mine cu toata puterea in momentul in care trebuia sa il ia dra educatoare la clasa.
Am continuat cu Timpul Special si l-am ascultat de fiecare data cand incepea sa planga aparent fara "motiv". Intr-una din zile l-am ascultat aproape 45 de minute. De a doua zi am observat schimbari vizibile. Inca mai are dimineti cand imi spune ca nu vrea sa mearga dar nu mai plange. Eu ii raspund validandu-i emotiile: stiu ca iti este greu sa pleci de acasa si sa stai departe de mine.
Am inceput a patra saptamana si azi a fost prima zi in care a intrat singur in holul gradinitei.
Stiu ca vor mai fi zile de proteste dar ma bucur si sunt recunoscatoare pentru instrumentele Parenting by Connection ( Special Time, Staylistening, Playlistening, Setting Limits, Listening Partnerships ). De cand am inceput sa le folosim ( in urma cu 1 an si jumatate ) viata noastra s-a schimbat intr-un mod in care nu as fi crezut. Sunt mai prezenta pentru copilul meu, caut nevoia din spatele comportamentului, ii ofer siguranta ca imi poate spune orice pentru a-si descarca frustrarile si il ascult. Am lucrat si continui sa lucrez la emotiile din propria copilarie pentru a putea fi atenta la provocarile de zi cu zi.
Desigur sunt si momente in care "gresim" si atunci incercam sa construim o poveste in jurul greselilor. Aceasta il asigura ca este un lucru normal care se intampla in viata noastra. Invata astfel ca si emotiile grele sunt acceptate si ca este minunat atunci cand putem fi plasa de siguranta unii pentru ceilalti.
Cu recunostinta,
Gina
