Seminar: "Cum gestionam crizele de furie si agresivitatea copiilor?"

Dragi parinti si cadre didactice minunate,

Am placerea sa va invit in data de 18 Decembrie 2016 la seminarul "Cum gestionam crizele de furie si agresivitatea copiilor?" care va avea loc in Focsani la Scoala Gimnaziala "Stefan cel Mare" ( Scoala nr. 9 ).

Unui copil ii este teama atunci cand circumstantele pe care nu le poate controla sau intelege ii zguduie sentimentul fragil de siguranta.

Atunci cand copiilor le este frica devin inflexibili, incapatanati, agresivi sau timizi.

Frica este responsabila de :

·         momentele in care se despart cu greu de parinti atunci cand merg la gradinita/scoala

·         momentele de agresiune fizica

·         momentele in care smulg in loc sa-si astepte randul

·         momentele de timiditate care ii fac sa renunte la activitatile care le sunt dragi

·         faptul ca unii copii nu ridica mana la clasa niciodata

·         momentele in care copiii intrerup continuu

Frica se vindeca prin ras:

·         acordand Timp Special ( momente de conectare in care adultul preia rolul mai putin puternic si ii arata copilului toata dragostea si respectul )

·         urmand firul rasetelor ( observam ce il face pe copil sa rada si continuam sa facem acelasi lucru / fara gadilat – pierde controlul asupra propriului corp )

·         inversarea rolurilor ( adultii se arata speriati provocand astfel rasete )

·         harjoneala ( bataie cu perne / cazaturi teatrale in timpul luptei )

Frica se vindeca prin plans, tremurat si transpirat ( tantrumuri ):

·         atunci cand ne arata ca sunt pregatiti sa elibereze fricile le aratam acceptarea si caldura noastra ( “Stiu ca iti este greu acum. Sunt aici langa tine. Esti in siguranta acum!” )

Va astept cu drag sa dicutam despre toate acestea Duminica, 18 Decembrie !

Detalii si pe pagina evenimentului :

https://www.facebook.com/events/734108686741949/permalink/758553550964129/

Furtuni interioare

In momentul in care apar crizele de furie sau copilul meu devine agresiv fata de alti copii ( fata de mine ) butonul de panica interior incepe sa palpaie. Simt cum se acumuleaza tensiunea si de la rosu intermitent butonul devine rosu permanent, asemanator unui vulcan in momentul maxim de eruptie.

Aproape ca pot percepe senzatiile fizice din trecut, de atunci cand, mica fiind, trebuia sa impart jucarii ( desi eu nu imi doream acest lucru ) sau trebuia sa fiu " cuminte ". Si copilul din mine ar urla acum si ar face un tantrum insa propriul meu copil incepe sa-si exprime cele mai adanci simtaminte lasandu-ma dezarmata. 

Cu greu ma adun in cateva fractiuni de secunda pentru a putea fi acolo langa el. Imi doresc sa il las sa simta pentru ca mie nu imi era permis sa simt ( "nu mai plange!", " esti mare, nu ai motiv sa plangi" ). Toate imi rasuna ca un ecou in suflet si as vrea sa spun " lasati-ma sa simt!". Imi doresc sa ridic bolovanul care imi apasa sufletul.

Sursa foto: Google - free Images

Stiu ca atunci cand frustrarile se acumuleaza este normal sa iasa cumva din sistem. Tocmai acest lucru se intampla in timpul crizelor de furie. Este ca o pompa de curatare a deseurilor care nu ne lasa sa ne bucuram de lumina din interiorul nostru. 

Desigur, propriile mele deseuri emotionale ma impiedica sa fiu la fel de flexibila pe tot parcursul procesului de eliberare al copilului meu. 

Si este perfect in regula, Putem fi suficienti de buni , cu tot ceea ce simtim si suntem pentru copiii nostri.

Agresivitatea este mai greu de tolerat pentru multi dintre noi. Din vremuri demult trecute imi vin senzatii de frica, de abandon, de neputinta. Imi doresc sa se opreasca si imi rasuna cuvintele ( " potoleste-te! ma faci de rusine " ).

Imi vine sa-i spun acelasi lucru insa, dintr-o data ies din vis si imi reamintesc : agresivitate = frica. Frica este cea care a pus stapanire pe copilul meu si nu stie cum sa-mi spuna asta. Cel mai greu imi este atunci cand incepe sa arunce cu orice are la indemana.

Senzatia interioara este una de profunda dezamagire. O voce imi spune: sigur ceva din ceea ce fac este gresit pentru ca el nu ma mai asculta. Mesajul lui este " mami, imi este greu acum", " am nevoie sa ma ajuti sa trec peste starea asta". Insa, dictionarul intern imi traduce gresit. Ca si cum as fi esuat in meseria de parinte.

Incet, incet imi aduc aminte ca pentru el este suficient sa fiu acolo, prezenta in lumea lui. De multe ori propriul zbucium interior ramane pentru a fi cercetat cu alta ocazie. Si, incet, ma apropii de el, incercand sa il iau in brate, fuge, iar ma apropii, incepe sa rada si totul se transforma intr-o urmarire plina de rasete.

El este aici pentru mine sa pot invata ca nu controlul este cel mai important intr-o relatie. Desi, amintirile din propria copilarie se zbat si vin la suprafata sub forma " eu sunt adultul si trebuie sa ma asculti.

In fiecare zi fac tot ce pot pentru a-l ajuta sa iasa din izolare, sa stie ca sunt langa el chiar si atunci cand totul pare nesigur in jur.Cel mai mare dar pe care i-l fac in fiecare zi este lupta cu propriile stafii. Odata ce trimit cate una in neant pot sa fiu mai atenta la nevoile lui.

Si, cand furtuna se potoleste, ne imbratisam si intelegem, fiecare dintre noi ca am devenit mai puternici pentru ca am fost impreuna in mijlocul uraganului dar am reusit sa acostam in siguranta pe malul realitatii noastre.

Cu recunostinta,

Gina

Sa inceapa gradinita!

Baietelul meu in varsta de 3 ani a inceput gradinita in urma cu o luna. A fost o tranzitie destul de anevoioasa dar iata cum am reusit sa il ajut folosind instrumentele Parenting by Connection.

Va spun drept, mi-a fost teama de acest nou inceput. Gandindu-ma la propia experienta de la gradinita a fost dificil pentru mine sa ii spun plina de bucurie si entuziasm cat de bine si minunat va fi pentru el. Este la fel de vie amintirea diminetilor in care eram nevoita sa ies din culcusul caldut si sa ma duc acolo unde nu ma simteam in siguranta. Plansul, copiii care nu vroiau sa se joace cu mine, sunetul furculitelor si a lingurilor in castronelele de tabla si cana de ceai. Toate au insemnat pentru mine multa tristete adunata in suflet. Astfel am inceput sa lucrez la bagajul emotional ( in sesiuni de Listening Partnership  - despre care am povestit aici ) ce nu imi dadea confortul necesar pentru a ma ocupa de noua experienta a copilului meu.

       

Sursa foto: Google - free images

Prima saptamana a fost una buna. Dimineata ne trezeam cu o ora inainte, mancam, faceam Timp Special ( un timp in care acordam atentia noastra 100% copilului - el alege ce doreste sa faca in acest timp iar noi preluam rolul mai putin puternic pentru a-l ajuta pe el sa simta ca are putere in relatia cu noi ) pentru 5 sau 10 minute. Ii povesteam apoi cum o sa ajungem acolo si il va astepta dra educatoare cu drag ca sa inceapa o noua zi impreuna. El era incantat de atentie si imi spunea doar sa il astept in fata usii pana termina activitatile.

Cea de-a doua saptamana a debutat cu febra si doua zile am fost nevoiti sa ramanem acasa. In acest timp ii povesteam cum vom merge iarasi la gradinita cand se va insanatosi si primeam din partea lui proteste:                                                                                                                                                                                              
- Nu vreau sa merg la gradi! Nu imi place acolo!
- Ce te deranjeaza cel mai mult acolo?
- Ca pleci tu!

Stiam ca este vorba despre anxietatea de separare. Majoritatea copiilor o manifesta atunci cand sunt confruntati cu situatii noi sau cu schimbari majore ( divort, schimbarea locuintei, decesul unei persoane apropiate ). Se manifesta diferit in functie de copil: unii plang foarte mult cand vine momentul despartirii, altii lovesc sau ii imbrancesc pe colegii lor. Toate acestea pentru ca simt o frica pe care nu o pot verbaliza. Pentru a-i ajuta sa invinga aceste frici au nevoie sa se simta conectati cu parintii lor. Atunci se simt in siguranta si arata cat de greu le este. Timpul special este unul dintre instrumentele care m-au ajutat sa ma conectez cu el, sa il fac sa simta ca imi pasa de el, de ceea ce se intampla in lumea lui.

In fiecare dupa-amiaza si in fiecare dimineata facem Timp Special ( minim 5 min ). Oferindu-i timpul meu si simtind atentia care se revarsa asupra lui a inceput sa imi arate cat de greu ii este sa plec de langa el. Arunca jucarii prin casa , dimineata se trezea inainte sa sune alarma speriat ca trebuie sa mearga la gradinita. Incepea sa planga si imi spunea ca nu vrea sa mearga. Atunci ma apropiam de el si ii spuneam in soapta: stiu ca iti este greu acum, sunt aici pentru tine. Si ii ascultam durerea despartirii. Cand arunca jucarii ma apropiam incet si il opream spunandu-i: imi pare rau dar nu te pot lasa sa arunci. Incepea deseori sa se zbata si sa fuga si atunci mergeam dupa el asigurandu-l ca sunt acolo si inteleg cat ii este de greu.

Sursa foto: Google free image

A trecut si cea de-a doua saptamana iar eu simteam ca imi chinui copilul si ca mai bine ar sta cu mine acasa. Asa ca mi-am programat sedinte de Listening Partnership zilnice pentru a face fata emotiilor puternice cu care ma confruntam.

A treia saptamana a fost cea mai grea. Iarasi a facut putina febra in week-end urmata de secretii nazale abundente, nopti cu somn intrerupt, dimineti rascolitoare de plans si agatat de mine cu toata puterea in momentul in care trebuia sa il ia dra educatoare la clasa.

Am continuat cu Timpul Special si l-am ascultat de fiecare data cand incepea sa planga aparent fara "motiv". Intr-una din zile l-am ascultat aproape 45 de minute. De a doua zi am observat schimbari vizibile. Inca mai are dimineti cand imi spune ca nu vrea sa mearga dar nu mai plange. Eu ii raspund validandu-i emotiile: stiu ca iti este greu sa pleci de acasa si sa stai departe de mine.

Am inceput a patra saptamana si azi a fost prima zi in care a intrat singur in holul gradinitei.

Stiu ca vor mai fi zile de proteste dar ma bucur si sunt recunoscatoare pentru instrumentele Parenting by Connection ( Special Time, Staylistening, Playlistening, Setting Limits, Listening Partnerships ). De cand am inceput sa le folosim ( in urma cu 1 an si jumatate ) viata noastra s-a schimbat intr-un mod in care nu as fi crezut. Sunt mai prezenta pentru copilul meu, caut nevoia din spatele comportamentului, ii ofer siguranta ca imi poate spune orice pentru a-si descarca frustrarile si il ascult. Am lucrat si continui sa lucrez la emotiile din propria copilarie pentru a putea fi atenta la provocarile de zi cu zi.

Desigur sunt si momente in care "gresim" si atunci incercam sa construim o poveste in jurul greselilor. Aceasta il asigura ca este un lucru normal care se intampla in viata noastra. Invata astfel ca si emotiile grele sunt acceptate si ca este minunat atunci cand putem fi plasa de siguranta unii pentru ceilalti.

Cu recunostinta,
Gina

Seminar : Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!

Dragi parinti,

Miercuri 27 Iulie va invit la seminarul  Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!

Va avea loc in Bucuresti.

Mai multe detalii gasiti pe pagina evenimentului.

https://www.facebook.com/events/218106555255594/

Va astept cu drag!
Gina

O zi prin ochi de copil

Cateodata 'stii' ca vei avea o zi...din aia. Asa a fost pentru noi ziua de ieri. Oricat de mult m-am straduit sa ies din cercul vicios , aveam impresia ca ma adancesc si mai tare.

A inceput de dimineata. Cumva, in 3 ore de cand ne treziseram nu reusisem sa facem nici paturile, mancarea inca fierbea ( ca si  mine, dealtfel ), jucariile erau peste tot si noi pe nicaieri. Nu stiu altii cum sunt, dar eu atunci cand este dezordine nu functionez prea bine. Si vazand ce "progrese" avusesem in ultimele 3 ore am zis ca e momentul sa asezam putin lucrurile.

I-am spus lui P:

- Te rog sa iti strangi jucariile. Daca ai nevoie de ajutor sa-mi spui.
El: chicote, sarit prin paturi.
Eu: evident iritata, alergat dupa el, incercat cu " vorba buna". Dar, nu am reusit mai nimic. Evident, eram amandoi deconectati. Cumva am reusit sa strang, sa dau cu mopul, sa mancam ceva si apoi l-am anuntat sa se pregateasca pentru jumatate de ora de Timp Special. Vroiam in afara cercului vicios si stiam ca daca ne conectam putin avem toate sansele sa schimbam cursul evenimentelor.

In Timpul Special a vrut sa alergam , am sarit in paturi, am ras in hotote, a gasit o saniuta ( suport de flori ) cu care m-a pus sa-l urmaresc si sa-i cant "saniuta fuge". Am ras iar si iar si apoi am cazut obositi si ne-am odihnit unul langa altul, ochi in ochi. Era imbujorat si respira sacadat, mogaldeata plina de energie.

Free images

Deja, simteam oxigenul cum imi patrunde fiinta si incepusem sa ma relaxez. Insa, el , vazand ca eu sunt disponibila emotional acum, era inca pus pe sotii. Vroia sa descarce si ce ramasese din emotiile intense doar ca eu nu ma simteam capabila sa il ascult atunci. Asa ca, ne-am pregatit de somnul de pranz, am citit si am asteptat...sa adoarma. Si am asteptat, si a vrut la baie, a vrut sa manace ( iar ), a vrut iar la baie, a adormit...dupa o ora si jumatate. Cred ca se subintelege ca eram intr-o stare si mai 'buna' decat cea de dimineata. Asa ca, pentru binele meu si al lui am apelat la instrumentul vindecator pentru parinti. Mi-am sunat partenera de ascultare si i-am cerut 5 minute de ascultare. In acel timp am putut sa povestesc despre ce ma deranja, ce as fi vrut sa schimb si modul in care ma afecta o zi 'grea'. Am eliberat putin din tensiune si am asteptat sa se trezeasca.

Cand s-a trezit l-am vazut entuziast si pregatit pentru 'noi aventuri'. Ne-am pregatit si am iesit la aer. Am fost la un magazin de unelte unde a gasit o multime de lucruri interesante despre care am povestit. Apoi am fost la buni unde s-a jucat in voie la aer.

La intoarcere am primit cel mai frumos dar. Vroiam sa-i spun ca imi parea rau ca nu avusesem o zi asa de buna. Incepusem sa spun:

- Stii, mami, azi a fost o zi cam...
El: minunata!
Eu: stapanindu-mi lacrimile si gandidu-ma la sinceritatea si candoarea lui.
- Da, asa ti se pare! ( surprinsa )  Cum s-a purtat mami cu tine azi?
- Frumos!

Fara cuvinte... Atunci cand crezi ca 'ai dat-o cel mai rau in bara', ca a fost o zi 'aiurea' afli de fapt ca vulcanul era in tine si ca, in parte ai reusit sa il fereci destul de bine incat la final sa fi fost doar o alta zi minunata.

Sunt recunoscatoare pentru toate momentele de acest fel. Si sunt recunoscatoare pentru instrumentele minunate de la Hand in Hand Parenting care ma ajuta zi de zi sa ma reconstruiesc.

Imi intaresc convingerea ca starea de bine vine din interior. El a vazut 'minunat' unde eu am vazut 'greu'. Pentru ca el are acum convingerea ca toata lumea este a lui, ca noi toti suntem acolo pentru ca el sa se simta iubit, dorit, apreciat. Doar ca eu, acum adult, am pierdut 'starea' aceea.

Pentru ca atunci cand simti ca ti-e greu ai nevoie doar de o mana pe umar ca totul sa para usor din nou. Dar , uneori nu vedem 'mana intinsa' pentru ca suntem ancorati in zbuciumul interior. Si P, a reusit sa ma ajute sa inteleg si sa vindec multe din durerile ascunse pana acum. Aventura continua...

Multumesc!

Cu drag,
Gina

Curs de 6 saptamani "Parenting by Connection"

In data de 23 Mai 2016 voi da startul unui curs de 6 saptamani in care vom aprofunda abordarea "Parenting by Connection".

Vom afla mai multe despre:

• ce se afla in spatele comportamentului copiilor nostri
• ce inseamna sa fim conectati cu copiii nostri dar si cum se produce deconectarea
• instrumentele de conectare: timpul special, ascultarea emotiilor, limitele, ascultarea prin joc
• instrumentul pentru parinti: parteneriatul in ascultare

Intalnirile vor avea loc saptamanal ( Luni de la ora 18:00 ) si vor avea o durata de aproximativ 2 ore.

In cazul in care doriti sa ramaneti cu informatia tiparita materialele pentru curs se pot cumpara de aici. 

Numar locuri disponibile: 5 persoane. 

Locatia: Focsani 

Va astept cu drag!

Gina

Seminar "Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!"

Va invit in data de 25 Mai 2016 de la ora 18:00 la Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia" din Focsani la un nou seminar in calitate de instructor in formare "Parenting by Connection".

Participarea la acest seminar va va aduce urmatoarele beneficii:

• Ajuta parintii sa inteleaga importanta conectarii cu copiii lor
• Veti intelege cu ajutorul neurostiintei ce se intampla cu copiii dvs. in momentele de criza si furie
• Oricand se poate repara o relatie dificila parinte-copil
• Veti invata doua instrumente de conectare care va vor usura munca de parinte
• Veti invata sa puneti limite blande care va vor ajuta copiii sa redevina ei insisi dupa o situatie conflictuala
• Veti afla mai multe informatii despre un instrument de ascultare pentru parinti care va va ajuta sa gestionati mai usor propriile emotii

Durata seminarului: 2 ore.

Mai multe detalii gasiti aici.

Va astept cu drag!
Gina

Imparateasa "turta dulce", principiile alimentatiei sanatoase si momentul de parenting prin conectare

Daca sunteti deja cu zambetul pe buze inseamna ca ziua de azi nu a trecut in zadar. Cum detaliile ne fac viata mai frumoasa putem sa trecem la poveste.

Vi s-a intamplat ca atunci cand sunteti cu mancarea calda, dragalasul/dragalasa sa vrea "acum" turta dulce ( orice alt dulce ) ?
Ati incercat cu "vorba buna" si parea ca s-a dezlantuit tornada pe podeaua din bucatarie?

Pe parcursul unei zile incercam sa jonglam cu atatea situatii incat atunci cand se apropie seara credem ca ceea ce a fost mai greu a trecut. Dar, cateodata, vine si surpriza. Asa s-a intamplat ieri cand pregateam cina si, desi ii comunicasem ce pregatesc de mancare si ca urmeaza sa mancam in urmatoarele doua minute, vine in bucatarie cu un suras si-mi spune:

- Vreau turta dulce!
- Puiule, imediat ne asezam la masa. Poti sa mananci turta dulce dupa ce mancam mancare.
- Nuuu, vreau ACUM!

Sursa foto: free images

Pentru cateva fractiuni de secunda am simtit tensiunea acumulandu-se si undeva o voce din spatele mintii imi spunea ( "asta imi lipsea ca sa-mi strice ziua" ). Dar, pentru ca in timp ce el isi facea somnul de pranz am avut ocazia sa fac Listening Partnership ( un instrument HIH - despre care am povestit putin aici ) am reusit sa ma adun repede si sa pot sa-l ascult. L-am luat in brate ( timp in care se zbatea ) si ne-am dus in camera lui. Plangea ( a se citi "urla" ) cat putea de tare si-mi spunea:

- Mama, vreau acum turta dulce!
- Stiu dragoste, o sa iti dea mama imediat dupa ce mananci mancare.
- Oaaaa. Acum!
- Sunt aici, puiule. Stiu ca iti este greu acum. Mami e langa tine.
- Oaaaa.
- Te asculta mama.

Intre timp alte miscari, rostogoliri, fugit in camera cealalta. Eu, tot timpul dupa el, incercand sa-i prind privirea si sa-l mangai pentru a ma simti aproape. Dupa aproximativ zece minute de plans imi spune ca ii este somn. Ne ducem in pat si stam intinsi pentru a se linisti. Dupa cateva minute se ridica voios, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat:

- Vreau sa mananc mancare! Dupa ce mananc mancare imi dai si turta dulce!
- Bine mami, asa facem.

Mi-am dat seama atunci cat este de importanta consecventa in viata copiilor nostri. Restul serii a decurs in liniste , s-a jucat fara sa ceara atentie multa din partea mea ( asa cum o face cand are mult bagaj emotional ) si a adormit foarte repede.

Ceea ce s-a intamplat mai sus a fost sa stabilesc o limita puiului meu pentru a sti ca este important pentru mine sa mancam corect. Fiecare casa are propriile reguli si este bine sa fim consecventi o data ce ele sunt stabilite.

Daniel J Siegelsi Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" ne spun despre limite urmatoarele:
"Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viata, ofera copiilor o serie de experiente importante care le permit sa aiba sentimentul sigurantei si securitatii. Experimentarea acestor 'nu'-uri esentiale le da ocazia sa-si dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite sa puna frana si sa-si redirectioneze energiile in alte directii. ... Cel mai bine este ca un 'nu' prin care se stabilesc limite sa fie urmat de un comportament calm si consecvent din partea parintelui."

Stiu, insa, ca nu intotdeauna avem aceasta disponibilitate, mai ales daca nu am beneficiat de un parteneriat in ascultare in care sa ne debarasam propriile emotii negative. Putem fi usor restimulati si atunci e dificil sa ne gandim mai intai la sentimentele copiilor.

Cu totii ne dorim ca fiecare zi sa fie mai buna decat cea care tocmai s-a incheiat.
Impreuna putem!

Cu drag,
Gina

Copiii pot si au dreptul sa aleaga

Imi este dor, imi este dor de mine, imi este dor de fetita inocenta, imi este dor de copilarie. Atunci cand am o prezenta constienta si il urmaresc pe fiul meu in timp ce se joaca ( cum isi alege activitatile fara sa intervin ) imi dau seama ca eu nu mai stiu sa ma bucur de " libertate". Pentru ca de-a lungul timpului caracterul meu a fost schimbat de imprejurari, de ceea ce altii doreau ca eu sa fac, sa spun.

Stiu ca am o mare responsabilitate in modelarea caracterului acestui suflet curat. Si mai stiu ca e tare important sa nu uit ca el are dreptul la opinii, are dreptul sa aleaga.
Am avut o copilarie frumoasa. Insa, dincolo de acea inocenta si dulceata a copilariei, au fost momentele acelea in care m-am simtit prizoniera gandurilor adultilor.

"Esti mica, parerea ta nu conteaza." " Nu te baga in discutiile oamenilor mari." "Cand vei creste mare abia atunci poti sa vorbesti ( sa fii auzit )."

Vi s-a intamplat si voua?

Acestea au fost picaturile copilariei care au taiat din avant, din incredere, din inocenta.
Daniel Siegel si Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" spun: "Cand copiii nostri ne spun ce cred si ce simt, este important sa le respectam experienta, fie ca este sau nu similara cu a noastra."
"Imaginati-va cum copilul dvs., care merge pe tricicleta/bicicleta , cade. Din punctul dvs. de vedere, e vorba mai mult de o sperietura decat de vreo accidentare, dar el incepe sa planga, la care raspundeti: Nu te-ai lovit. N-ar trebui sa plangi. Esti baiat/fetita mare". Copilul se simte ranit, indiferent daca ranit fizic sau in mandrie si, cu toate acestea, dvs. ii spuneti ca experienta lui nu este valida. Acum, imaginati-va cum s-ar putea simti daca i-ati oferi un raspuns conjugat: Te-a luat pe nepregatite cand ai trecut de hartopul ala si ai cazut in iarba. Te-ai lovit?"

Misiunea mea este sa il ajut pe copil sa inteleaga ceea ce i se intampla. Sa se simta auzit, sa stie ca apartine unui grup ( familia ), ca este la fel de important ca oricare alt membru al familiei. Acest lucru il pot realiza prin ascultarea si validarea nevoilor lui ( daca imi cere inca 1 minut pentru a termina o activitate inainte de a merge la masa, este important sa ii ofer acel minut ). Astfel, il ajut sa invete sa respecte alte opinii. Copiii invata cel mai mult din ceea ce vede nu din ceea ce i se spune. Daca eu imi respect copilul atunci si el va invata sa ii respecte pe cei din jurul lui.

Munca noastra, a parintilor, este atat de grea. Si, din pacate, in societatea in care traim nici macar nu este considerata o munca. Parintii incearca din rasputeri sa isi inteleaga si sa isi ajute copiii. Dar, este foarte important ca parintele sa simta ca face parte dintr-un grup, ca si alti parinti se confrunta cu situatii similare si, mai ales, ca poate cere ajutor. Este important sa invatam sa cerem ajutor pentru ca aceasta munca este prea grea pentru a o face de unii singuri.

Daniel Siegel si Mary Hartzell mai spun: "Creierii nostri sunt structurati pentru a fi conectati cu alti creieri. Sentimentul nostru de a fi 'eu' este profund influentat de modul in care luam parte la un 'noi'.
Parteneriatele in ascultare pot fi considerate terapie gratuita. Pentru ca aici se ofera un cadru de siguranta in care parintele poate accesa dureri vechi si le poate vindeca.

Pentru ca putem fi parinti mai buni pentru copiii nostri daca avem mai intai grija de propriile dureri. Nu este un drum usor. Din cauza convingerilor noastre limitative avem tendinta sa mergem pe 'drumuri batatorite'. Insa eu cred ca fericirea copilului meu este mai importanta decat 'confortul' vechilor obiceiuri.

Cu drag,
Gina

Plansul este bun! Plansul este vindecator!

Sunt anumite momente in existenta oricarui parinte pentru care am fi dispusi sa dam la schimb 1 an din viata doar pentru a le evita.
Ma refer aici la momentele in care ajungem cu cei mici la spital.

Ati simtit si voi furie acumulandu-se? Dar neputinta? Ati fi vrut sa aveti puteri magice prin care sa faceti acele momente sa dispara?

Ce putem face ca parinti ( bunici/bone ) dupa astfel de experiente pentru a-i oferi copilului ( copiilor ) sentimentul de siguranta pe care l-a pierdut?

De obicei, dupa astfel de experiente la copii pot aparea comportamente care ne pun in situatia in care nu stim cum sa actionam / reactionam. Mie, ca o mama grijulie si bine intentionata, mi s-a parut o idee buna sa incerc sa distrag atentia de la experienta in speranta ca va uita si ii va trece.

Ce mult am gresit atunci! Nu aveam de unde sa stiu, nu ma invatase nimeni!

Am citit mult si am cautat informatii care sa ma ajute in acest proces de vindecare a traumei emotionale. Pentru ca da, este important sa acordam la fel de multa atentie si emotiilor care insotesc durerile fizice.

Tot de la HandinHand Parenting am aflat ca dupa astfel de momente este bine sa ne ascultam copiii pentru ca isi aleg multe moduri in care ne vorbesc despre durerile lor. Ei pot alege sa se joace cu papusile "de-a spitalul". Este un mod natural prin care arata ce fel s-au simtit in acele momente. Daca putem sa ne apropiem si sa intram in jocul lor, le facem cea mai mare favoare. II ajutam sa dea frau liber sentimentelor pentru ca se simt in siguranta alaturi de noi.

Pentru mine a fost putin diferit, insa. Baietelul fiind inca mic la vremea respectiva ( 5 luni ) a inceput sa se trezeasca de cateva ori pe noapte plangand foarte tare. Faceam tot ce stiam atunci pentru a-i reda linistea. Abia tarziu am aflat cum il pot ajuta cu adevarat. Trecuse deja un an, un an cu multe nopti de plans sfasietor. Dar mai era ceva, ceva ce acum imi putea spune ( pentru ca incepuse deja sa spuna cateva cuvinte ). Cand se trezea il luam in brate si stateam cu el in pat incercand sa-l linistesc. Insa imi spunea "in picioare", "in picioare". Nu se oprea din plans pana nu ma dadeam jos din pat si ne plimbam prin camera. Am realizat atunci ca este posibil sa aiba legatura cu experienta lui din spital. Acolo a trebuit sa stea imobilizat de patru asistente in pozitia pe spate in timp ce eu stateam usor aplecata peste el si ii spuneam ce se intampla. Plangea atat de tare si se zbatea incat le-am cerut asistentelor sa ma lase sa il ridic si sa-l tin in brate. Poate ca atunci cand imi cerea sa stau in picioare cu el era strigatul lui de ajutor pentru ca traia o situatie care ii aducea aminte de acele momente grele.

Stiind care era problema de fond am putut prin doua intrumente aparent banale sa il ajut sa vindece acea trauma. Instrumentele sunt limitele si ascultarea. Le-am folosit astfel: urmatoarea data cand s-a trezit plangand si mi-a cerut sa-l iau in brate i-am spus cat de bland am putut ca de data aceasta vom sta in pat ( limita ). In timp ce plangea ( ascultare ) in spuneam putine cuvinte :"mami e aici"; "esti in siguranta aici"; "nu las pe nimeni sa-ti faca rau". Pentru ca nu am mai incercat sa-i distrag atentia si pentru ca i-am ascultat plansul l-am ajutat sa-si vindece trauma. Daca atunci cand suferim ne este cineva drag aproape sa ne confere sentimentul de siguranta ne putem vindeca prin plans. Da, plansul este bun, este vindecator! Pentru ca prin lacrimi se spala stresul/trauma ( acele lacrimi contin hormoni ai stresului pe care il eliberam ).
Dupa cateva luni in care l-am ascultat noptile noastre au redevenit linistite.

Sunt recunoscatoare acum pentru toate momentele in care sunt alaturi de el cand plange. Pentru ca acest lucru inseamna ca are suficienta incredere in mine incat sa-mi arate ce simte.

Cu drag,
Gina

Despre noi, ceilalti si iubire

Nu stiu cum sunteti voi, dar atunci cand achizitionez ceva ( o carte, o jucarie, ceva pentru mine ) imi place tare mult sa am grija de acel lucru.

Ati observat si voi ca atunci cand ne aflam la inceputul unei relatii de prietenie ( indiferent de natura ei ) avem tendinta sa ne construim o imagine cat mai buna care sa reziste in timp pentru a place celorlalti?

Doar ca... oamenii se shimba, noi ne schimbam. De ce ne este atat de greu sa acceptam aceste schimbari? De ce este lectia pe care o invatam cel mai greu?

Cum putem fi autentici in relatiile cu ceilalti?

Raspunsul este simplu dar si complicat. Putem oferi iubire in mod autentic, fara sa avem asteptari de la cei din jur abia dupa ce reusim sa ne iertam si sa ne iubim pe noi insine, Este atat de greu sa facem acest lucru pentru ca am fost invatati de la varste fragede sa tinem cont de sentimentele celorlalti fara insa a fi atenti la ceea ce simtim noi.

Si in acest mod am ajuns sa pierdem inocenta si sa ignoram copilul din noi pentru a fi atenti la nevoile celorlalti. Doar ca, astfel ajungem sa ne pierdem identitatea. Pentru ca am invatat de la copilul meu care se simte atat de bine in pielea lui ca pot darui iubire doar atunci cand eu devin iubire, cand ajung sa ma simt bine cu mine, cand ajung sa simt ca si eu contez, ca sunt pretioasa fara sa ma simt vinovata pentru aceste sentimente. Atunci el si cei din jur simt bunatatea, caci bunatatea nu trebuie sa fie conditionata.

Haideti sa acordam fiintei noastre macar atata atentie cata dam acelui lucru marunt dar nou pentru care simtim bucurie.
Caci, la fel cum florile au nevoie de lumina soarelui si energia pamantului pentru a creste frumos tot asa sufletele noastre au nevoie de propria acceptare si blandete.

Cu drag,
Gina

Cum am invatat sa ascult

Asa a inceput calatoria mea spre mine. A fost inceputul unei calatorii minunate spre redescoperie, spre redevenire. Aveam mult prea des sentimentul ca fac parte din povestile altora si ca povestea mea inca nu incepuse. Ma pierdusem undeva in arta conversationala si nu stiusem acest lucru.

Vi s-a intamplat vreodata sa povestiti cu cineva drag si totusi sa nu va simtiti intelesi?
Vi s-a intamplat sa vorbiti cu un apropiat si sa-l intrerupeti pentru a-i da un sfat?

Ei bine, DA. Mi se intampla in mod frecvent (inca se mai intampla, atunci cand nu am o prezenta constienta). Insa, acum 10 luni, pentru prima data in cei 35 de ani ai mei, am aflat cum este sa fii cu adevarat ascultat. Se intampla in cadrul unui curs pentru parinti ( Parenting by Connection Starter Class la Hand in Hand Parenting ) unde am gasit acest minunat instrument numit Listening Partnership ( parteneriat in ascultare ). Acesta presupune un timp de ascultare intre doua persoane, timp in care aratam interesul si compasiunea noastra fara a da sfaturi si fara a judeca. A fost cu adevarat eliberator. Ma simteam dintr-o data puternica si sigura pe mine. Parca puteam sa vad lucrurile din mai multe unghiuri. Mi-am dat seama atunci ca pana in acel moment nu stiusem sa ascult cu adevarat (desi, eu asa credeam). Vi s-a intamplat si voua? Astfel, fiind ascultata am putut la randul meu sa-mi dezvolt abilitatea de a-i asculta pe ceilalti si mai ales pe pretiosul meu baietel.

Citind cartea "Parentaj sensibil si inteligent" a lui Daniel Siegel si Mary Hartzell mi s-au intarit si mai mult convingerile: "Abilitatea noastra de a comunica eficient, creand copiilor nostri un sentiment de securitate, tine intr-o masura hotaratoare de modul in care noi am inteles si am integrat evenimentele din propria noastra copilarie".

Pot spune acum ca am cautat "norocul", ca am intalnit in drumul meu oameni si situatii care mi-au intarit credinta ca doar noi suntem stapani pe viata noastra si ca nu datoram fericirea noastra celor din jur. Folosind acest instrument de ascultare am putut sa caut raspunsuri la toate intrebarile pe care le aveam. Si, simtind acea conectare, au inceput sa apara si solutiile potrivite. In acel moment ma confruntam cu o situatie pentru care ma straduiam sa gasesc o solutie. 

Baietelul meu de nici 2 ani se speriase rau de un caine, atat de rau incat in acea seara dupa ce adormise, la nici 30 de minute s-a trezit si a vomitat. Am stiut atunci ca frica lui fusese puternica si ca voi avea nevoie de foarte mult timp si tact pentru a-l ajuta sa o vindece. Fiind ascultata am gasit energia necesara sa il ascult si sa il indrum.

Asa a inceput calatoria mea si a lui spre vindecare.

Cu drag, 

Gina

Seminar " Sa intelegem emotiile copiilor - de unde incepem "

Va invit in data de 31.03.2016 de la ora 18:30 sa povestim despre relatia dintre parinti si copii.

Tema seminarului este " Sa intelegem emotiile copiilor - de unde incepem ". Acest seminar face parte din examenul de certificare ca instructor parental al Hand in Hand Parenting din SUA.

Continutul seminarului:

• Copiii au nevoie sa se simta conectati cu parintii/bunicii/bonele pentru a putea gandi si functiona bine
• Cum poate fi afectat comportamentul copiilor cand se simt deconectati
• Cum pot ascultarea emotiilor si oferirea conectarii sa ajute copiii
• Doua instrumente Hand in Hand Parenting de conectare : Ascultarea emotiilor si Timpul Special
• Intrebari si Raspunsuri
• Concluzii

Durata seminarului: 2 ore

Locatia : Focsani - adresa va fi anuntata ulterior ( in functie de numarul de participanti ).

1

Buna tuturor!

Sunt Gina, am un baietel de 4 ani pe nume Patric,  si sunt pasionata de psihologia copilului.

De asemenea, sunt interesata de educatia Montessori si de dezvoltare personala.

In prezent sunt unul dintre cei 5 instructori de Parenting by Connection din Romania acreditati Hand in Hand Parenting.
Deasemenea sunt educator parental facilitator al Cercului Sigurantei si din toamna anului 2016 am devenit studenta la Psihologie in cadrul UBB Cluj - Napoca. Pentru ca simt sa ofer parintilor informatii de calitate dar si pentru ca simt sa cresc alaturi de copilul meu.

Calatoria spre autocunoastere a aparut o data cu minunea vietii mele, Patric. Am simtit atunci nevoia sa fiu mai buna, sa ofer mai mult, sa fiu prezenta in orice moment. A fost inceputul unei calatorii minunate care va continua pentru tot restul vietii caci, o data ce am deschis acest capitol, mi se pare ca nu imi vor ajunge anii vietii sa citesc tot ce mi-am propus, sa ma joc si sa ma bucur ca SUNTEM.

Multumesc tuturor celor care mi se alatura in aceasta calatorie. Sa crestem impreuna!

Cu drag,

Gina