Despre noi, ceilalti si iubire

Nu stiu cum sunteti voi, dar atunci cand achizitionez ceva ( o carte, o jucarie, ceva pentru mine ) imi place tare mult sa am grija de acel lucru.

Ati observat si voi ca atunci cand ne aflam la inceputul unei relatii de prietenie ( indiferent de natura ei ) avem tendinta sa ne construim o imagine cat mai buna care sa reziste in timp pentru a place celorlalti?

Doar ca... oamenii se shimba, noi ne schimbam. De ce ne este atat de greu sa acceptam aceste schimbari? De ce este lectia pe care o invatam cel mai greu?

Cum putem fi autentici in relatiile cu ceilalti?

Raspunsul este simplu dar si complicat. Putem oferi iubire in mod autentic, fara sa avem asteptari de la cei din jur abia dupa ce reusim sa ne iertam si sa ne iubim pe noi insine, Este atat de greu sa facem acest lucru pentru ca am fost invatati de la varste fragede sa tinem cont de sentimentele celorlalti fara insa a fi atenti la ceea ce simtim noi.

Si in acest mod am ajuns sa pierdem inocenta si sa ignoram copilul din noi pentru a fi atenti la nevoile celorlalti. Doar ca, astfel ajungem sa ne pierdem identitatea. Pentru ca am invatat de la copilul meu care se simte atat de bine in pielea lui ca pot darui iubire doar atunci cand eu devin iubire, cand ajung sa ma simt bine cu mine, cand ajung sa simt ca si eu contez, ca sunt pretioasa fara sa ma simt vinovata pentru aceste sentimente. Atunci el si cei din jur simt bunatatea, caci bunatatea nu trebuie sa fie conditionata.

Haideti sa acordam fiintei noastre macar atata atentie cata dam acelui lucru marunt dar nou pentru care simtim bucurie.
Caci, la fel cum florile au nevoie de lumina soarelui si energia pamantului pentru a creste frumos tot asa sufletele noastre au nevoie de propria acceptare si blandete.

Cu drag,
Gina