Dulciurile - plăcere sau frustrare!

Recunosc momentul în care frustrarea începe să ia cote alarmante. Atunci când vine vorba despre dulciuri , sistemul limbic trece pe modul alarmă.

Sistemul limbic este centrul nostru socio - emoțional, responsabil de emoții, de sentimentul de siguranță, de semnalele non-verbale și memoria pe termen lung. Sistemul limbic poate ține sub control acele amintiri care conțin dureri nerostite, atunci când ne simțim încrezători și conectați cu cei din jur. Când suntem în situația care ne restimulează emoții/trăiri din copilărie, avem de fapt senzația că nu știm ce e cu noi, nu ne aducem aminte de nimic. Știm doar că ne simțim incomfortabil. Avem impresia că cineva are ceva cu noi, și este din vina lui/ei.

De câte ori de-a lungul vieții am auzit oare că dulcele nu este bun în cantități prea mari? Să fie oare, de câteva sute sau mii de ori? Nu știu, însâ știu sigur că îmi plac. Și pentru că am auzit lucrurile acestea la nesfârșit, pentru că îmi plac atât de tare, atunci când vine vorba ca băiatul meu să le mănânce intru în panică. Ba mi se pare că a mâncat prea multe în ultimul timp, ba îmi și imaginez că va intra pe loc într-o stare de agitație de la atâta zahăr ( chiar dacă este vorba de pâine cu unt și miere sau plăcintă făcută in casă ! ).

Baiatul pofticios ( free images )

Și simt încet cum frustrarea crește și, parcă fără voie tonul vocii devine ușor precipitat, ba chiar pițigăiat pe alocuri. Cum aș putea să ies din starea de asediu fără să induc această luptă în subconștientul copilului meu?

Primul pas ar fi să vorbesc despre ceea ce simt eu în legătură cu propria-mi dorință de dulciuri în Listening Partnership ( parteneriatul în ascultare ) despre care am vorbit puțin aici. O dată ce voi discuta despre acest lucru voi căpăta o înțelegere profundă a ceea ce sunt eu în raport cu ele. Deși creierul va căuta să recreeze senzația de plăcere ( știu fiind faptul că atunci când mâncăm dulce se eliberează dopamină care ne dă acea senzație de plăcere ), eu pot alege când și cât  anume pot mânca. 

De asemenea, în Listening Partnership pot vorbi și despre senzația de frustrare care apare atunci când copilul îmi cere în fiecare zi dulce. Mă pot gândi cum era pentru mine atunci când eram copil si ceream dulciuri adulților din viața mea. Știu că îmi cere pentru că, probabil creierul lui a trecut în starea de ”vreau plăcere și vreau acum!”. Apoi aleg să pun limite blânde atunci când situația o cere în loc de a începe dialogul interior.

Vacanța de vară a fost despre înghețată. Mai este puțin și vine vacanța de iarnă. Când spun vacanța de iarnă mă gândesc la brad și la dulciurile de sub brad. De la Moș Nicolae până la Moș Crăciun copiii vor fi asaltați de vitrine pline cu dulciuri.

Să povestiți cu cineva drag despre ce înseamnă pentru voi această perioadă și cum puteți veni în ajutorul puilor voștri atunci când vor cere mai mult decât v-ați propus să le oferiți.

Curs "Totul despre plans si crize de furie!"

Cu totii ne dorim sa crestem copii fericiti care sa ajunga adulti sanatosi si din punct de vedere emotional, nu numai fizic.

Cursul se adreseaza parintilor, educatorilor, profesorilor, bonelor si bunicilor.

Acest curs este pentru tine daca:

- iti doresti sa intelegi din punct de vedere stiintific cum apare plansul si criza de furie;
- iti doresti sa inveti instrumente practice prin care sa iti ajuti copilul sa isi creasca rezilienta in fata adversitatilor;
- iti doresti sa faci parte dintr-un grup ce pune accentul pe confidentialitate si bunatatea fiecarui membru;
- iti doresti sa stii cum poti crea o relatie speciala cu copilul tau care il va face sa fii tu prima persoana la care vine atunci cand intampina greutati;
- iti doresti sa stii cum sa ai grija de tine si cum sa intelegi emotiile care apar pe parcursul unei zile din viata de parinte.

Unui copil ii este teama atunci cand circumstantele pe care nu le poate controla sau intelege ii zguduie sentimentul fragil de siguranta.
Ca urmare, atunci cand copiilor le este frica devin inflexibili, incapatanati, agresivi sau timizi. Un copil speriat – lucru valabil pentru toti oamenii, de toate varstele, care simt teama – este cuprins de emotie. Se simte amenintat, indiferent ca este vorba de un pericol real sau nu. Reactiile primare sunt: lupta, fugi sau ingheata.
Atunci cand sunt cuprinsi de frica, copiii nu pot gandi. Ei reactioneaza instinctiv fiind ghidati de nevoile corpului de a ramane in siguranta. Situatiile in care frica s-a instalat il fac pe copil sa se simta neputincios. Mai mereu, copilul alege sa isi elibereze fricile intr-un mediu sigur folosind un pretext care este comun si lipsit de importanta. Iar noi, cei care ii avem in grija, adesea ne intrebam: “Ce l-o fi apucat acum, asa, din senin?”

Fricile copiilor nostri pot fi coplesitoare pentru noi. Si stim ca fiecare copil vine in viata parintilor lui si apasa cele mai dureroase butoane. Asadar, este important sa ne constientizam propriile frici si sa povestim despre ele cu cineva drag care sa ne ofere sentimentul de siguranta pentru a le putea elibera.
Vindecandu-ne propriile frici le oferim copiilor nostri sentimentul ca lumea este un loc sigur in care putem creste si ne putem dezvolta. Astfel, ne recastigam increderea in propriile abilitati si le aratam ca suntem increzatori in ei.
Lawrence J. Cohen spune : “Faceti lucruri de care va este teama, distractive si sigure in fiecare zi!”

Pentru inscrieri accesati aici.

Va astept cu drag!