Același moment pentru mama sau tata poate arăta ușor diferit. Fie te lași purtat de firea ta jucăușă și te alături copilului/copiilor , fie te uiți la mormanul de jucării care trebuiesc adunate ( și preferi să o faci acum decât să mai amâni până iese copilul din baie să o faceți împreună ), fie iți aduci aminte că nu ai pregătit nimic pentru a doua zi și te duci către bucătărie în speranța că îți vine o idee rapidă și salvatoare.
Între timp, răzbat de dincolo de ușă sunetele personajelor întruchipate si te bucuri că ai un răgaz de câteva minute. Îți faci treaba în liniște și te bucuri
 |
| Sursă foto: Google Free Images |
Și apoi, vine momentul în care te auzi strigat și deschizi cu elan ușa de la baie. Acum îți dorești să fi avut mai mult timp la dispoziție pentru a intra cu totul în starea potrivită de zen când în fața ochilor se desfășoară următoarea imagine: acolo unde odată fusese covorul din baie este ceva ce se poate numi o cârpă de șters apa pentru că este îmbibată în apă, mobila din baie este plină de stropi ca după o ploaie caldă de vară iar tu începi sa faci toate exercițiile pe care le-ai învățat la cursurile de parenting: numeri si respiri adânc din abdomen, încerci să îți imaginezi că baia ta este de fapt o plajă cu nisip cald care îți îmbracă picioarele sau te crezi într-o pădure tropicală.
Câteodată toate lucrurile pe care le-ai învățat pot fi accesate ușor de cortexul prefrontal ( parte a creierului care este responsabilă de atenție, judecată, planificare, controlul impulsurilor și memoria pe termen scurt ), însă alteori sistemul limbic ( parte a creierului responsabilă de emoții ) preia conducerea și atunci este posibil să îți scape câte o dojană la adresa mult iubitului tău pui.
După ce trece valul de emoții începi să simți vina care te cuprinde și este posibil ( acum că emoțiile au trecut ) să vezi că de fapt toată apa din baie s-a evaporat și totul este așa cum ne-am fi așteptat noi să fie. Atunci când avem anumite așteptări, de cele mai multe ori este posibil ca acestea să nu fie împlinite, fapt care duce la frustrare si o ușoară anxietate. Aflându-ne în această stare de spirit este ușor să alunecăm către un comportament mai puțin plăcut.
Însă cât de minunați sunt copiii noștri și ce frumos știu să ne arate că s-au simțit răniți și ne roagă prin joc să îi ajutăm să se vindece. Astfel un posibil scenariu de joc pentru scena descrisă mai sus ar putea fi: te roagă copilul să închizi ochii, simți pupicul pe care ți-l dă pe nas și apoi te roagă să ridici tonul la el, timp în care se prăpădește de râs. Ridici tonul cu o tonalitate teatrală și urmărești firul râsetelor până când îți spune să vă opriți. Atât de simplu poate fi, dar atât de vindecător.
Copiii știu ce să facă pentru a-și vindeca rănile, este nevoie doar să fim atenți la semnalele pe care ni le transmit ( uneori pot fi clare, alteori mai puțin ). Întotdeauna după momente mai puțin plăcute dați-vă voie să râdeți de acea situație și tensiunea va dispărea.
