Sa inceapa gradinita!

Baietelul meu in varsta de 3 ani a inceput gradinita in urma cu o luna. A fost o tranzitie destul de anevoioasa dar iata cum am reusit sa il ajut folosind instrumentele Parenting by Connection.

Va spun drept, mi-a fost teama de acest nou inceput. Gandindu-ma la propia experienta de la gradinita a fost dificil pentru mine sa ii spun plina de bucurie si entuziasm cat de bine si minunat va fi pentru el. Este la fel de vie amintirea diminetilor in care eram nevoita sa ies din culcusul caldut si sa ma duc acolo unde nu ma simteam in siguranta. Plansul, copiii care nu vroiau sa se joace cu mine, sunetul furculitelor si a lingurilor in castronelele de tabla si cana de ceai. Toate au insemnat pentru mine multa tristete adunata in suflet. Astfel am inceput sa lucrez la bagajul emotional ( in sesiuni de Listening Partnership  - despre care am povestit aici ) ce nu imi dadea confortul necesar pentru a ma ocupa de noua experienta a copilului meu.

       

Sursa foto: Google - free images

Prima saptamana a fost una buna. Dimineata ne trezeam cu o ora inainte, mancam, faceam Timp Special ( un timp in care acordam atentia noastra 100% copilului - el alege ce doreste sa faca in acest timp iar noi preluam rolul mai putin puternic pentru a-l ajuta pe el sa simta ca are putere in relatia cu noi ) pentru 5 sau 10 minute. Ii povesteam apoi cum o sa ajungem acolo si il va astepta dra educatoare cu drag ca sa inceapa o noua zi impreuna. El era incantat de atentie si imi spunea doar sa il astept in fata usii pana termina activitatile.

Cea de-a doua saptamana a debutat cu febra si doua zile am fost nevoiti sa ramanem acasa. In acest timp ii povesteam cum vom merge iarasi la gradinita cand se va insanatosi si primeam din partea lui proteste:                                                                                                                                                                                              
- Nu vreau sa merg la gradi! Nu imi place acolo!
- Ce te deranjeaza cel mai mult acolo?
- Ca pleci tu!

Stiam ca este vorba despre anxietatea de separare. Majoritatea copiilor o manifesta atunci cand sunt confruntati cu situatii noi sau cu schimbari majore ( divort, schimbarea locuintei, decesul unei persoane apropiate ). Se manifesta diferit in functie de copil: unii plang foarte mult cand vine momentul despartirii, altii lovesc sau ii imbrancesc pe colegii lor. Toate acestea pentru ca simt o frica pe care nu o pot verbaliza. Pentru a-i ajuta sa invinga aceste frici au nevoie sa se simta conectati cu parintii lor. Atunci se simt in siguranta si arata cat de greu le este. Timpul special este unul dintre instrumentele care m-au ajutat sa ma conectez cu el, sa il fac sa simta ca imi pasa de el, de ceea ce se intampla in lumea lui.

In fiecare dupa-amiaza si in fiecare dimineata facem Timp Special ( minim 5 min ). Oferindu-i timpul meu si simtind atentia care se revarsa asupra lui a inceput sa imi arate cat de greu ii este sa plec de langa el. Arunca jucarii prin casa , dimineata se trezea inainte sa sune alarma speriat ca trebuie sa mearga la gradinita. Incepea sa planga si imi spunea ca nu vrea sa mearga. Atunci ma apropiam de el si ii spuneam in soapta: stiu ca iti este greu acum, sunt aici pentru tine. Si ii ascultam durerea despartirii. Cand arunca jucarii ma apropiam incet si il opream spunandu-i: imi pare rau dar nu te pot lasa sa arunci. Incepea deseori sa se zbata si sa fuga si atunci mergeam dupa el asigurandu-l ca sunt acolo si inteleg cat ii este de greu.

Sursa foto: Google free image

A trecut si cea de-a doua saptamana iar eu simteam ca imi chinui copilul si ca mai bine ar sta cu mine acasa. Asa ca mi-am programat sedinte de Listening Partnership zilnice pentru a face fata emotiilor puternice cu care ma confruntam.

A treia saptamana a fost cea mai grea. Iarasi a facut putina febra in week-end urmata de secretii nazale abundente, nopti cu somn intrerupt, dimineti rascolitoare de plans si agatat de mine cu toata puterea in momentul in care trebuia sa il ia dra educatoare la clasa.

Am continuat cu Timpul Special si l-am ascultat de fiecare data cand incepea sa planga aparent fara "motiv". Intr-una din zile l-am ascultat aproape 45 de minute. De a doua zi am observat schimbari vizibile. Inca mai are dimineti cand imi spune ca nu vrea sa mearga dar nu mai plange. Eu ii raspund validandu-i emotiile: stiu ca iti este greu sa pleci de acasa si sa stai departe de mine.

Am inceput a patra saptamana si azi a fost prima zi in care a intrat singur in holul gradinitei.

Stiu ca vor mai fi zile de proteste dar ma bucur si sunt recunoscatoare pentru instrumentele Parenting by Connection ( Special Time, Staylistening, Playlistening, Setting Limits, Listening Partnerships ). De cand am inceput sa le folosim ( in urma cu 1 an si jumatate ) viata noastra s-a schimbat intr-un mod in care nu as fi crezut. Sunt mai prezenta pentru copilul meu, caut nevoia din spatele comportamentului, ii ofer siguranta ca imi poate spune orice pentru a-si descarca frustrarile si il ascult. Am lucrat si continui sa lucrez la emotiile din propria copilarie pentru a putea fi atenta la provocarile de zi cu zi.

Desigur sunt si momente in care "gresim" si atunci incercam sa construim o poveste in jurul greselilor. Aceasta il asigura ca este un lucru normal care se intampla in viata noastra. Invata astfel ca si emotiile grele sunt acceptate si ca este minunat atunci cand putem fi plasa de siguranta unii pentru ceilalti.

Cu recunostinta,
Gina

Seminar : Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!

Dragi parinti,

Miercuri 27 Iulie va invit la seminarul  Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!

Va avea loc in Bucuresti.

Mai multe detalii gasiti pe pagina evenimentului.

https://www.facebook.com/events/218106555255594/

Va astept cu drag!
Gina

O zi prin ochi de copil

Cateodata 'stii' ca vei avea o zi...din aia. Asa a fost pentru noi ziua de ieri. Oricat de mult m-am straduit sa ies din cercul vicios , aveam impresia ca ma adancesc si mai tare.

A inceput de dimineata. Cumva, in 3 ore de cand ne treziseram nu reusisem sa facem nici paturile, mancarea inca fierbea ( ca si  mine, dealtfel ), jucariile erau peste tot si noi pe nicaieri. Nu stiu altii cum sunt, dar eu atunci cand este dezordine nu functionez prea bine. Si vazand ce "progrese" avusesem in ultimele 3 ore am zis ca e momentul sa asezam putin lucrurile.

I-am spus lui P:

- Te rog sa iti strangi jucariile. Daca ai nevoie de ajutor sa-mi spui.
El: chicote, sarit prin paturi.
Eu: evident iritata, alergat dupa el, incercat cu " vorba buna". Dar, nu am reusit mai nimic. Evident, eram amandoi deconectati. Cumva am reusit sa strang, sa dau cu mopul, sa mancam ceva si apoi l-am anuntat sa se pregateasca pentru jumatate de ora de Timp Special. Vroiam in afara cercului vicios si stiam ca daca ne conectam putin avem toate sansele sa schimbam cursul evenimentelor.

In Timpul Special a vrut sa alergam , am sarit in paturi, am ras in hotote, a gasit o saniuta ( suport de flori ) cu care m-a pus sa-l urmaresc si sa-i cant "saniuta fuge". Am ras iar si iar si apoi am cazut obositi si ne-am odihnit unul langa altul, ochi in ochi. Era imbujorat si respira sacadat, mogaldeata plina de energie.

Free images

Deja, simteam oxigenul cum imi patrunde fiinta si incepusem sa ma relaxez. Insa, el , vazand ca eu sunt disponibila emotional acum, era inca pus pe sotii. Vroia sa descarce si ce ramasese din emotiile intense doar ca eu nu ma simteam capabila sa il ascult atunci. Asa ca, ne-am pregatit de somnul de pranz, am citit si am asteptat...sa adoarma. Si am asteptat, si a vrut la baie, a vrut sa manace ( iar ), a vrut iar la baie, a adormit...dupa o ora si jumatate. Cred ca se subintelege ca eram intr-o stare si mai 'buna' decat cea de dimineata. Asa ca, pentru binele meu si al lui am apelat la instrumentul vindecator pentru parinti. Mi-am sunat partenera de ascultare si i-am cerut 5 minute de ascultare. In acel timp am putut sa povestesc despre ce ma deranja, ce as fi vrut sa schimb si modul in care ma afecta o zi 'grea'. Am eliberat putin din tensiune si am asteptat sa se trezeasca.

Cand s-a trezit l-am vazut entuziast si pregatit pentru 'noi aventuri'. Ne-am pregatit si am iesit la aer. Am fost la un magazin de unelte unde a gasit o multime de lucruri interesante despre care am povestit. Apoi am fost la buni unde s-a jucat in voie la aer.

La intoarcere am primit cel mai frumos dar. Vroiam sa-i spun ca imi parea rau ca nu avusesem o zi asa de buna. Incepusem sa spun:

- Stii, mami, azi a fost o zi cam...
El: minunata!
Eu: stapanindu-mi lacrimile si gandidu-ma la sinceritatea si candoarea lui.
- Da, asa ti se pare! ( surprinsa )  Cum s-a purtat mami cu tine azi?
- Frumos!

Fara cuvinte... Atunci cand crezi ca 'ai dat-o cel mai rau in bara', ca a fost o zi 'aiurea' afli de fapt ca vulcanul era in tine si ca, in parte ai reusit sa il fereci destul de bine incat la final sa fi fost doar o alta zi minunata.

Sunt recunoscatoare pentru toate momentele de acest fel. Si sunt recunoscatoare pentru instrumentele minunate de la Hand in Hand Parenting care ma ajuta zi de zi sa ma reconstruiesc.

Imi intaresc convingerea ca starea de bine vine din interior. El a vazut 'minunat' unde eu am vazut 'greu'. Pentru ca el are acum convingerea ca toata lumea este a lui, ca noi toti suntem acolo pentru ca el sa se simta iubit, dorit, apreciat. Doar ca eu, acum adult, am pierdut 'starea' aceea.

Pentru ca atunci cand simti ca ti-e greu ai nevoie doar de o mana pe umar ca totul sa para usor din nou. Dar , uneori nu vedem 'mana intinsa' pentru ca suntem ancorati in zbuciumul interior. Si P, a reusit sa ma ajute sa inteleg si sa vindec multe din durerile ascunse pana acum. Aventura continua...

Multumesc!

Cu drag,
Gina

Curs de 6 saptamani "Parenting by Connection"

In data de 23 Mai 2016 voi da startul unui curs de 6 saptamani in care vom aprofunda abordarea "Parenting by Connection".

Vom afla mai multe despre:

• ce se afla in spatele comportamentului copiilor nostri
• ce inseamna sa fim conectati cu copiii nostri dar si cum se produce deconectarea
• instrumentele de conectare: timpul special, ascultarea emotiilor, limitele, ascultarea prin joc
• instrumentul pentru parinti: parteneriatul in ascultare

Intalnirile vor avea loc saptamanal ( Luni de la ora 18:00 ) si vor avea o durata de aproximativ 2 ore.

In cazul in care doriti sa ramaneti cu informatia tiparita materialele pentru curs se pot cumpara de aici. 

Numar locuri disponibile: 5 persoane. 

Locatia: Focsani 

Va astept cu drag!

Gina

Seminar "Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!"

Va invit in data de 25 Mai 2016 de la ora 18:00 la Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia" din Focsani la un nou seminar in calitate de instructor in formare "Parenting by Connection".

Participarea la acest seminar va va aduce urmatoarele beneficii:

• Ajuta parintii sa inteleaga importanta conectarii cu copiii lor
• Veti intelege cu ajutorul neurostiintei ce se intampla cu copiii dvs. in momentele de criza si furie
• Oricand se poate repara o relatie dificila parinte-copil
• Veti invata doua instrumente de conectare care va vor usura munca de parinte
• Veti invata sa puneti limite blande care va vor ajuta copiii sa redevina ei insisi dupa o situatie conflictuala
• Veti afla mai multe informatii despre un instrument de ascultare pentru parinti care va va ajuta sa gestionati mai usor propriile emotii

Durata seminarului: 2 ore.

Mai multe detalii gasiti aici.

Va astept cu drag!
Gina

Imparateasa "turta dulce", principiile alimentatiei sanatoase si momentul de parenting prin conectare

Daca sunteti deja cu zambetul pe buze inseamna ca ziua de azi nu a trecut in zadar. Cum detaliile ne fac viata mai frumoasa putem sa trecem la poveste.

Vi s-a intamplat ca atunci cand sunteti cu mancarea calda, dragalasul/dragalasa sa vrea "acum" turta dulce ( orice alt dulce ) ?
Ati incercat cu "vorba buna" si parea ca s-a dezlantuit tornada pe podeaua din bucatarie?

Pe parcursul unei zile incercam sa jonglam cu atatea situatii incat atunci cand se apropie seara credem ca ceea ce a fost mai greu a trecut. Dar, cateodata, vine si surpriza. Asa s-a intamplat ieri cand pregateam cina si, desi ii comunicasem ce pregatesc de mancare si ca urmeaza sa mancam in urmatoarele doua minute, vine in bucatarie cu un suras si-mi spune:

- Vreau turta dulce!
- Puiule, imediat ne asezam la masa. Poti sa mananci turta dulce dupa ce mancam mancare.
- Nuuu, vreau ACUM!

Sursa foto: free images

Pentru cateva fractiuni de secunda am simtit tensiunea acumulandu-se si undeva o voce din spatele mintii imi spunea ( "asta imi lipsea ca sa-mi strice ziua" ). Dar, pentru ca in timp ce el isi facea somnul de pranz am avut ocazia sa fac Listening Partnership ( un instrument HIH - despre care am povestit putin aici ) am reusit sa ma adun repede si sa pot sa-l ascult. L-am luat in brate ( timp in care se zbatea ) si ne-am dus in camera lui. Plangea ( a se citi "urla" ) cat putea de tare si-mi spunea:

- Mama, vreau acum turta dulce!
- Stiu dragoste, o sa iti dea mama imediat dupa ce mananci mancare.
- Oaaaa. Acum!
- Sunt aici, puiule. Stiu ca iti este greu acum. Mami e langa tine.
- Oaaaa.
- Te asculta mama.

Intre timp alte miscari, rostogoliri, fugit in camera cealalta. Eu, tot timpul dupa el, incercand sa-i prind privirea si sa-l mangai pentru a ma simti aproape. Dupa aproximativ zece minute de plans imi spune ca ii este somn. Ne ducem in pat si stam intinsi pentru a se linisti. Dupa cateva minute se ridica voios, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat:

- Vreau sa mananc mancare! Dupa ce mananc mancare imi dai si turta dulce!
- Bine mami, asa facem.

Mi-am dat seama atunci cat este de importanta consecventa in viata copiilor nostri. Restul serii a decurs in liniste , s-a jucat fara sa ceara atentie multa din partea mea ( asa cum o face cand are mult bagaj emotional ) si a adormit foarte repede.

Ceea ce s-a intamplat mai sus a fost sa stabilesc o limita puiului meu pentru a sti ca este important pentru mine sa mancam corect. Fiecare casa are propriile reguli si este bine sa fim consecventi o data ce ele sunt stabilite.

Daniel J Siegelsi Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" ne spun despre limite urmatoarele:
"Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viata, ofera copiilor o serie de experiente importante care le permit sa aiba sentimentul sigurantei si securitatii. Experimentarea acestor 'nu'-uri esentiale le da ocazia sa-si dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite sa puna frana si sa-si redirectioneze energiile in alte directii. ... Cel mai bine este ca un 'nu' prin care se stabilesc limite sa fie urmat de un comportament calm si consecvent din partea parintelui."

Stiu, insa, ca nu intotdeauna avem aceasta disponibilitate, mai ales daca nu am beneficiat de un parteneriat in ascultare in care sa ne debarasam propriile emotii negative. Putem fi usor restimulati si atunci e dificil sa ne gandim mai intai la sentimentele copiilor.

Cu totii ne dorim ca fiecare zi sa fie mai buna decat cea care tocmai s-a incheiat.
Impreuna putem!

Cu drag,
Gina

Copiii pot si au dreptul sa aleaga

Imi este dor, imi este dor de mine, imi este dor de fetita inocenta, imi este dor de copilarie. Atunci cand am o prezenta constienta si il urmaresc pe fiul meu in timp ce se joaca ( cum isi alege activitatile fara sa intervin ) imi dau seama ca eu nu mai stiu sa ma bucur de " libertate". Pentru ca de-a lungul timpului caracterul meu a fost schimbat de imprejurari, de ceea ce altii doreau ca eu sa fac, sa spun.

Stiu ca am o mare responsabilitate in modelarea caracterului acestui suflet curat. Si mai stiu ca e tare important sa nu uit ca el are dreptul la opinii, are dreptul sa aleaga.
Am avut o copilarie frumoasa. Insa, dincolo de acea inocenta si dulceata a copilariei, au fost momentele acelea in care m-am simtit prizoniera gandurilor adultilor.

"Esti mica, parerea ta nu conteaza." " Nu te baga in discutiile oamenilor mari." "Cand vei creste mare abia atunci poti sa vorbesti ( sa fii auzit )."

Vi s-a intamplat si voua?

Acestea au fost picaturile copilariei care au taiat din avant, din incredere, din inocenta.
Daniel Siegel si Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" spun: "Cand copiii nostri ne spun ce cred si ce simt, este important sa le respectam experienta, fie ca este sau nu similara cu a noastra."
"Imaginati-va cum copilul dvs., care merge pe tricicleta/bicicleta , cade. Din punctul dvs. de vedere, e vorba mai mult de o sperietura decat de vreo accidentare, dar el incepe sa planga, la care raspundeti: Nu te-ai lovit. N-ar trebui sa plangi. Esti baiat/fetita mare". Copilul se simte ranit, indiferent daca ranit fizic sau in mandrie si, cu toate acestea, dvs. ii spuneti ca experienta lui nu este valida. Acum, imaginati-va cum s-ar putea simti daca i-ati oferi un raspuns conjugat: Te-a luat pe nepregatite cand ai trecut de hartopul ala si ai cazut in iarba. Te-ai lovit?"

Misiunea mea este sa il ajut pe copil sa inteleaga ceea ce i se intampla. Sa se simta auzit, sa stie ca apartine unui grup ( familia ), ca este la fel de important ca oricare alt membru al familiei. Acest lucru il pot realiza prin ascultarea si validarea nevoilor lui ( daca imi cere inca 1 minut pentru a termina o activitate inainte de a merge la masa, este important sa ii ofer acel minut ). Astfel, il ajut sa invete sa respecte alte opinii. Copiii invata cel mai mult din ceea ce vede nu din ceea ce i se spune. Daca eu imi respect copilul atunci si el va invata sa ii respecte pe cei din jurul lui.

Munca noastra, a parintilor, este atat de grea. Si, din pacate, in societatea in care traim nici macar nu este considerata o munca. Parintii incearca din rasputeri sa isi inteleaga si sa isi ajute copiii. Dar, este foarte important ca parintele sa simta ca face parte dintr-un grup, ca si alti parinti se confrunta cu situatii similare si, mai ales, ca poate cere ajutor. Este important sa invatam sa cerem ajutor pentru ca aceasta munca este prea grea pentru a o face de unii singuri.

Daniel Siegel si Mary Hartzell mai spun: "Creierii nostri sunt structurati pentru a fi conectati cu alti creieri. Sentimentul nostru de a fi 'eu' este profund influentat de modul in care luam parte la un 'noi'.
Parteneriatele in ascultare pot fi considerate terapie gratuita. Pentru ca aici se ofera un cadru de siguranta in care parintele poate accesa dureri vechi si le poate vindeca.

Pentru ca putem fi parinti mai buni pentru copiii nostri daca avem mai intai grija de propriile dureri. Nu este un drum usor. Din cauza convingerilor noastre limitative avem tendinta sa mergem pe 'drumuri batatorite'. Insa eu cred ca fericirea copilului meu este mai importanta decat 'confortul' vechilor obiceiuri.

Cu drag,
Gina