O noua perspectiva asupra tantrumurilor si a crizelor de furie

Ceea ce nu stiu majoritatea parintilor este ca tantrumurile si crizele de furie sunt doar cateva dintre modalitatile naturale ale organismului de a descarca emotiile puternice pe care copiii le simt. Ei nu au dezvoltate inca mecanismele de autoreglare emotionala si atunci cand ne aflam in fata acestor desfasurari de energie ne lasam incet curpinsi de idei precum: "oare ce l-o fi apucat acum!? Acum 2 minute era bine."

Adultii au mai multa ingaduinta fata de alti adulti atunci cand acestia au cate o zi mai putin buna, insa, cand vine vorba de copii avem asteptarea ca ei sa isi innabuse cat mai rapid sentimentele de frustrare.

O noua perspectiva este necesara pentru a veni in sprijinul deszoltarii emotionale a copiilor nostri.

Experienta bogata cu miile de copii de-a lungul celor peste 25 de ani de munca au facut-o pe Patty Wipfler sa ne impartaseasca din intelepciunea ei.

"Sunt patru perceptii fundamentale care ne pot ajuta sa privim tantrumurile intr-o noua lumina:

• Copiilor le face placere atunci cand pot comunica usor, cand sunt iubitori, cooperanti si nerabdatori sa invete. Copiilor le place sa aiba parte de experiente placute, sa fie increzatori si entuziasti.                                                                                                  

  

  Sursa foto: Google ( free images )

• Natura buna a copiilor poate fi umbrita de emotii negative. Atunci cand se simt tristi, infricosati, plictisiti, rusinati, sau cand se simt singuri si neapreciati, emotiile negative ii coplesesc. Aceasta tensiune emotionala ii aduce pe panta comportamentelor nepotrivite, departe de natura lor cooperanta, increzatoare si entuziasta. Cand se afla sub umbrela emotiilor se poate spune la modul fizic ca acestia nu mai pot gandi.

• Emotiile dureroase il limiteaza pe copil intr-un comportament temator si irational. Un copil se va angaja in comportamente nepotrivite tocmai pentru a ne semnala ca au nevoie de ajutor.

• Cu putin ajutor un copil care se simte suparat si inflexibil isi poate recapata capacitatea de a gandi si de a se bucura. Pentru a face acest lucru are nevoie de un adult care sa ii fie aproape si sa il sprijine in timp ce el lucreaza la vindecarea supararii."

Cateodata tot ceea ce ne dorim ca parinti este sa avem parte de o zi linistita. Insa. de departe cel mai mare dar pe care il putem face copiilor nostri este sa ii ascultam in momentele lor pline de durere. Capacitatea noastra de a oferi ascultare si contact vizual atunci cand ei se simt izolati si deconectati ii va ajuta sa isi recapete stima de sine si puterea interioara.

Va astept cu mare bucurie si recunostinta in cadrul cursului Emotii, Ascultare, Vindecare sa povestim mai multe despre acest subiect important din viata noastra de parinti.

Furtuni interioare

In momentul in care apar crizele de furie sau copilul meu devine agresiv fata de alti copii ( fata de mine ) butonul de panica interior incepe sa palpaie. Simt cum se acumuleaza tensiunea si de la rosu intermitent butonul devine rosu permanent, asemanator unui vulcan in momentul maxim de eruptie.

Aproape ca pot percepe senzatiile fizice din trecut, de atunci cand, mica fiind, trebuia sa impart jucarii ( desi eu nu imi doream acest lucru ) sau trebuia sa fiu " cuminte ". Si copilul din mine ar urla acum si ar face un tantrum insa propriul meu copil incepe sa-si exprime cele mai adanci simtaminte lasandu-ma dezarmata. 

Cu greu ma adun in cateva fractiuni de secunda pentru a putea fi acolo langa el. Imi doresc sa il las sa simta pentru ca mie nu imi era permis sa simt ( "nu mai plange!", " esti mare, nu ai motiv sa plangi" ). Toate imi rasuna ca un ecou in suflet si as vrea sa spun " lasati-ma sa simt!". Imi doresc sa ridic bolovanul care imi apasa sufletul.

Sursa foto: Google - free Images

Stiu ca atunci cand frustrarile se acumuleaza este normal sa iasa cumva din sistem. Tocmai acest lucru se intampla in timpul crizelor de furie. Este ca o pompa de curatare a deseurilor care nu ne lasa sa ne bucuram de lumina din interiorul nostru. 

Desigur, propriile mele deseuri emotionale ma impiedica sa fiu la fel de flexibila pe tot parcursul procesului de eliberare al copilului meu. 

Si este perfect in regula, Putem fi suficienti de buni , cu tot ceea ce simtim si suntem pentru copiii nostri.

Agresivitatea este mai greu de tolerat pentru multi dintre noi. Din vremuri demult trecute imi vin senzatii de frica, de abandon, de neputinta. Imi doresc sa se opreasca si imi rasuna cuvintele ( " potoleste-te! ma faci de rusine " ).

Imi vine sa-i spun acelasi lucru insa, dintr-o data ies din vis si imi reamintesc : agresivitate = frica. Frica este cea care a pus stapanire pe copilul meu si nu stie cum sa-mi spuna asta. Cel mai greu imi este atunci cand incepe sa arunce cu orice are la indemana.

Senzatia interioara este una de profunda dezamagire. O voce imi spune: sigur ceva din ceea ce fac este gresit pentru ca el nu ma mai asculta. Mesajul lui este " mami, imi este greu acum", " am nevoie sa ma ajuti sa trec peste starea asta". Insa, dictionarul intern imi traduce gresit. Ca si cum as fi esuat in meseria de parinte.

Incet, incet imi aduc aminte ca pentru el este suficient sa fiu acolo, prezenta in lumea lui. De multe ori propriul zbucium interior ramane pentru a fi cercetat cu alta ocazie. Si, incet, ma apropii de el, incercand sa il iau in brate, fuge, iar ma apropii, incepe sa rada si totul se transforma intr-o urmarire plina de rasete.

El este aici pentru mine sa pot invata ca nu controlul este cel mai important intr-o relatie. Desi, amintirile din propria copilarie se zbat si vin la suprafata sub forma " eu sunt adultul si trebuie sa ma asculti.

In fiecare zi fac tot ce pot pentru a-l ajuta sa iasa din izolare, sa stie ca sunt langa el chiar si atunci cand totul pare nesigur in jur.Cel mai mare dar pe care i-l fac in fiecare zi este lupta cu propriile stafii. Odata ce trimit cate una in neant pot sa fiu mai atenta la nevoile lui.

Si, cand furtuna se potoleste, ne imbratisam si intelegem, fiecare dintre noi ca am devenit mai puternici pentru ca am fost impreuna in mijlocul uraganului dar am reusit sa acostam in siguranta pe malul realitatii noastre.

Cu recunostinta,

Gina