Baia de seară - conectare, deconectare, reconectare

Probabil cel mai așteptat moment al zilei pentru copii este baia de seară. Poți vedea încântarea din ochii lor care strălucesc la gândul unei noi aventuri cu personaje reale sau inventate, roluri transpuse unor mașinuțe sau piese de lego.

Același moment pentru mama sau tata poate arăta ușor diferit. Fie te lași purtat de firea ta jucăușă și te alături copilului/copiilor , fie te uiți la mormanul de jucării care trebuiesc adunate ( și preferi să o faci acum decât să mai amâni până iese copilul din baie să o faceți împreună ), fie iți aduci aminte că nu ai pregătit nimic pentru a doua zi și te duci către bucătărie în speranța că îți vine o idee rapidă și salvatoare.

Între timp, răzbat de dincolo de ușă sunetele personajelor întruchipate si te bucuri că ai un răgaz de câteva minute. Îți faci treaba în liniște și te bucuri

Sursă foto: Google Free Images

pentru felul sincer în care copilul/copiii își exprimă entuziasmul.

Și apoi, vine momentul în care te auzi strigat și deschizi cu elan ușa de la baie. Acum îți dorești să fi avut mai mult timp la dispoziție pentru a intra cu totul în starea potrivită de zen când în fața ochilor se desfășoară următoarea imagine: acolo unde odată fusese covorul din baie este ceva ce se poate numi o cârpă de șters apa pentru că este îmbibată în apă, mobila din baie este plină de stropi ca după o ploaie caldă de vară iar tu începi sa faci toate exercițiile pe care le-ai învățat la cursurile de parenting: numeri si respiri adânc din abdomen, încerci să îți imaginezi că baia ta este de fapt o plajă cu nisip cald care îți îmbracă picioarele sau te crezi într-o pădure tropicală.

Câteodată toate lucrurile pe care le-ai învățat pot fi accesate ușor de cortexul prefrontal ( parte a creierului care este responsabilă de atenție, judecată, planificare, controlul impulsurilor și memoria pe termen scurt ), însă alteori sistemul limbic ( parte  a creierului responsabilă de emoții ) preia conducerea și atunci este posibil să îți scape câte o dojană la adresa mult iubitului tău pui.

După ce trece valul de emoții începi să simți vina care te cuprinde și este posibil ( acum că emoțiile au trecut ) să vezi că de fapt toată apa din baie s-a evaporat și totul este așa cum ne-am fi  așteptat noi să fie. Atunci când avem anumite așteptări, de cele mai multe ori este posibil ca acestea să nu fie împlinite, fapt care duce la frustrare si o ușoară anxietate. Aflându-ne în această stare de spirit este ușor să alunecăm către un comportament mai puțin plăcut.

Însă cât de minunați sunt copiii noștri și ce frumos știu să ne arate că s-au simțit răniți și ne roagă prin joc să îi ajutăm să se vindece. Astfel un posibil scenariu de joc pentru scena descrisă mai sus ar putea fi: te roagă copilul să închizi ochii, simți pupicul pe care ți-l dă pe nas și apoi te roagă să ridici tonul la el, timp în care se prăpădește de râs. Ridici tonul cu o tonalitate teatrală și urmărești firul râsetelor până când îți spune să vă opriți. Atât de simplu poate fi, dar atât de vindecător.

Copiii știu ce să facă pentru a-și vindeca rănile, este nevoie doar să fim atenți la semnalele pe care ni le transmit ( uneori pot fi clare, alteori mai puțin ). Întotdeauna după momente mai puțin plăcute dați-vă voie să râdeți de acea situație și tensiunea va dispărea.

Dulciurile - plăcere sau frustrare!

Recunosc momentul în care frustrarea începe să ia cote alarmante. Atunci când vine vorba despre dulciuri , sistemul limbic trece pe modul alarmă.

Sistemul limbic este centrul nostru socio - emoțional, responsabil de emoții, de sentimentul de siguranță, de semnalele non-verbale și memoria pe termen lung. Sistemul limbic poate ține sub control acele amintiri care conțin dureri nerostite, atunci când ne simțim încrezători și conectați cu cei din jur. Când suntem în situația care ne restimulează emoții/trăiri din copilărie, avem de fapt senzația că nu știm ce e cu noi, nu ne aducem aminte de nimic. Știm doar că ne simțim incomfortabil. Avem impresia că cineva are ceva cu noi, și este din vina lui/ei.

De câte ori de-a lungul vieții am auzit oare că dulcele nu este bun în cantități prea mari? Să fie oare, de câteva sute sau mii de ori? Nu știu, însâ știu sigur că îmi plac. Și pentru că am auzit lucrurile acestea la nesfârșit, pentru că îmi plac atât de tare, atunci când vine vorba ca băiatul meu să le mănânce intru în panică. Ba mi se pare că a mâncat prea multe în ultimul timp, ba îmi și imaginez că va intra pe loc într-o stare de agitație de la atâta zahăr ( chiar dacă este vorba de pâine cu unt și miere sau plăcintă făcută in casă ! ).

Baiatul pofticios ( free images )

Și simt încet cum frustrarea crește și, parcă fără voie tonul vocii devine ușor precipitat, ba chiar pițigăiat pe alocuri. Cum aș putea să ies din starea de asediu fără să induc această luptă în subconștientul copilului meu?

Primul pas ar fi să vorbesc despre ceea ce simt eu în legătură cu propria-mi dorință de dulciuri în Listening Partnership ( parteneriatul în ascultare ) despre care am vorbit puțin aici. O dată ce voi discuta despre acest lucru voi căpăta o înțelegere profundă a ceea ce sunt eu în raport cu ele. Deși creierul va căuta să recreeze senzația de plăcere ( știu fiind faptul că atunci când mâncăm dulce se eliberează dopamină care ne dă acea senzație de plăcere ), eu pot alege când și cât  anume pot mânca. 

De asemenea, în Listening Partnership pot vorbi și despre senzația de frustrare care apare atunci când copilul îmi cere în fiecare zi dulce. Mă pot gândi cum era pentru mine atunci când eram copil si ceream dulciuri adulților din viața mea. Știu că îmi cere pentru că, probabil creierul lui a trecut în starea de ”vreau plăcere și vreau acum!”. Apoi aleg să pun limite blânde atunci când situația o cere în loc de a începe dialogul interior.

Vacanța de vară a fost despre înghețată. Mai este puțin și vine vacanța de iarnă. Când spun vacanța de iarnă mă gândesc la brad și la dulciurile de sub brad. De la Moș Nicolae până la Moș Crăciun copiii vor fi asaltați de vitrine pline cu dulciuri.

Să povestiți cu cineva drag despre ce înseamnă pentru voi această perioadă și cum puteți veni în ajutorul puilor voștri atunci când vor cere mai mult decât v-ați propus să le oferiți.