Se afișează postările cu eticheta ascultare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ascultare. Afișați toate postările

marți, mai 9

Sa-i ajutam pe copii sa doarma

Somnul nu vine in mod natural pentru multi dintre copii si atunci cand vine vorba sa doarma singuri sau sa doarma pe tot parcursul noptii intervin dificultatile.

Un copil mic in preajma caruia nu se afla nici un adult care sa il protejeze poate sa simta nesiguranta. Ca adulti simtul de a face diferenta intre locurile unde suntem sau nu in siguranta este mult mai dezvoltat si se extinde mult dincolo de caldura propriului pat, pana la casa sau cartierul in care locuim. Acest concept amplu de mediu sigur se dezvolta pe parcursul mai multor ani si este normal ca un copil sa simta ca are "nevoie" de contact fizic cu un adult inainte de a se simti suficient de increzator pentru a se relaxa si a dormi bine.

Majoritatea parintilor aleg sa faca lucrul cel mai convenabil ca sa ii bage pe cei mici la somn - le permit sa suga sau le da biberonul, stau langa ei si spera la cateva ore de odihna. Pentru unii dintre parinti exista un progres catre mai putine treziri pe noapte pana la somul complet pe parcursul noptii. Dar sunt si parinti care desi investesc luni de zile intr-o acomodare rabdatoare, urmeaza frustrare si acumulare de stres pentru ca nici ei si nici copilul nu reusesc sa doarma noaptea.

Sursa foto: Google Free Images

Copiii au nevoie sa le raspundem atunci cand se trezesc noaptea


Noi, parintii vrem sa ii ajutam pe copii sa invete sa doarma toata noaptea, dar de cele mai multe ori nu ne simtim comfortabil cu metodele recomandate care ne spun sa lasam copilul sa planga, speriat si singur, in patutul sau camera lui, fara nici un raspuns din partea noastra. Multi parinti nu suporta sa faca acest lucru. Nu se imbina aceasta perspectiva cu instinctul nostru de a ajuta si de a fi alaturi atunci cand copilul are nevoie de alinarea noastra. Acest instinct este bun.

Parintii trebuie sa raspunda atunci cand copilul plange. Copiii au nevoie sa stie ca vom fi acolo pentru ei, mai ales ca intreg sistemul lor le transmite ca ceva este in neregula.

Cum ii ajutam pe copii sa doarma cu abordarea "te voi asculta pana cand vei putea sa adormi"

Exista o cale eficienta si plina de suport pentru a gestiona problemele legate de somn ale copiilor. Aceasta abordarea ii permite copilului sa dizolve tensiunea care il trezeste si iti permite sa il ajuti sa isi recapete relaxarea pentru a dormi linistit. Nu este o abordare usoara, dar este una plina de iubire, respect si mai ales, functioneaza.

Principiile dupa care se ghideaza aceasta abordare sunt urmatoarele:

  • cand copiii nu pot dormi toata noaptea ( asigurandu-ne ca nu exista probleme de sanatate sau de dezvoltare precum febra sau puseu de crestere ), de cele mai multe ori este o cauza emotionala care apare in creierul copilului in timpul somnului
  • stresul emotional al copilului se poate vindeca atunci cand un adult poate sta langa copil si ii asculta emotiile. Plansul, lupta, transpiratul si tremuratul sunt cai prin care copiii vindeca fricile si durerile, atunci cand langa ei se afla un parinte atent care ii sprijina in acest proces. Faptul ca ne arata emotiile lui cele mai intense este modul cel mai bun prin care copilul se poate debarasa de incarcatura emotionala. Acele emotii pot veni din experiente dificile si dureroase, fie recente sau din trecut.
  • copiii au capacitatea de a-si exprima emotiile de suparare intr-un mod viguros si rapid. Dar ceea ce stim noi despre aceste episoade este ca e nevoie sa le oprim imediat! Suntem invatati sa le oferim suzeta, mancare, leganat, sa-i certam si mai tarziu sa ii pedepsim sau sa ii lovim, in cazul in care plansul dureaza mai mult de un minut. Suntem invatati sa actionam impotriva instinctului sanatos al copilului nostru de a se debarasa de emotiile neplacute imediat ce ele apar.
Astfel, copiii inmagazineaza aceste suparari, incercand de multe ori pe parcursul unei zile sa le descarce, de obicei prin testarea limitelor sau facand crize din cauza unor lucruri marunte. Daca nu reusesc sa descarce aceste emotii in timpul zilei, ii pot deranja pe parcursul noptii.

Din aceasta cauza alaptarea sau leganatul unui copil care se trezeste des nu il va linisti astfel incat sa nu se trezeasca din nou. De fapt, cu cat rezervorul emotional al copilului este mai plin cu atat se va trezi mai des in speranta ca va avea sansa sa descarce aceste emotii. 

Ajuta-l pe copilul tau sa elibereze emotiile care il trezesc

Acest lucru este mai usor de facut ziua decat noaptea, asa ca o strategie buna este sa incerci mai intai sa asculti supararile copilului atunci cand ele apar pe parcursul zilei. Pur si simplu apropie-te, spune-i cu caldura ca esti acolo pentru el, ofera-i contact vizual si mangaiere si da-i voie sa planga sau chiar sa faca un tantrum pana cand se simte mai bine.

Copiii folosesc pretexte nesemnificative pentru a incepe procesul descarcarii emotiilor. Vor incepe sa planga pentru ca ii bagati bluza pe cap, pentru ca doriti sa il spalati pe cap, pentru ca plecati sase pasi de langa el sa puteti spala vasele sau ca nu poate manca din farfuria preferata. Atunci cand apare criza de furie si plansul , stati aproape de el validandu-i emotiile si nu incercati sa rezolvati acel lucru marunt care l-a suparat. Doar stati si ascultati-le sentimentele pentru o perioada cat mai mare de timp.

Atunci cand copiii ne vad ca suntem linistiti si ii ascultam, de cele mai multe ori incep sa planga si mai tare. Atentia voastra iubitoare le ofera increderea de a incerca sa vindece sentimente puternice de frica si durere. Ai incredere in copilul tau pentru ca stie cum sa se vindece cu tine alaturi. O sa vezi rezultate extraordinare dupa un plans bun, eliberator. Il va ajuta pe copilul tau sa se relaxeze, sa aiba incredere in tine si sa vada lumea ca pe un loc mai sigur. Tot ceea ce are nevoie este sa stie ca esti langa el, increzator ca totul este bine.

Aceasta este o parte a unui articol tradus din limba engleza si il puteti accesa aici.

miercuri, octombrie 19

Sa inceapa gradinita!

Baietelul meu in varsta de 3 ani a inceput gradinita in urma cu o luna. A fost o tranzitie destul de anevoioasa dar iata cum am reusit sa il ajut folosind instrumentele Parenting by Connection.

Va spun drept, mi-a fost teama de acest nou inceput. Gandindu-ma la propia experienta de la gradinita a fost dificil pentru mine sa ii spun plina de bucurie si entuziasm cat de bine si minunat va fi pentru el. Este la fel de vie amintirea diminetilor in care eram nevoita sa ies din culcusul caldut si sa ma duc acolo unde nu ma simteam in siguranta. Plansul, copiii care nu vroiau sa se joace cu mine, sunetul furculitelor si a lingurilor in castronelele de tabla si cana de ceai. Toate au insemnat pentru mine multa tristete adunata in suflet. Astfel am inceput sa lucrez la bagajul emotional ( in sesiuni de Listening Partnership  - despre care am povestit aici ) ce nu imi dadea confortul necesar pentru a ma ocupa de noua experienta a copilului meu.
       
Sursa foto: Google - free images
Prima saptamana a fost una buna. Dimineata ne trezeam cu o ora inainte, mancam, faceam Timp Special ( un timp in care acordam atentia noastra 100% copilului - el alege ce doreste sa faca in acest timp iar noi preluam rolul mai putin puternic pentru a-l ajuta pe el sa simta ca are putere in relatia cu noi ) pentru 5 sau 10 minute. Ii povesteam apoi cum o sa ajungem acolo si il va astepta dra educatoare cu drag ca sa inceapa o noua zi impreuna. El era incantat de atentie si imi spunea doar sa il astept in fata usii pana termina activitatile.

Cea de-a doua saptamana a debutat cu febra si doua zile am fost nevoiti sa ramanem acasa. In acest timp ii povesteam cum vom merge iarasi la gradinita cand se va insanatosi si primeam din partea lui proteste:                                                                                                                                                                                              
- Nu vreau sa merg la gradi! Nu imi place acolo!
- Ce te deranjeaza cel mai mult acolo?
- Ca pleci tu!

Stiam ca este vorba despre anxietatea de separare. Majoritatea copiilor o manifesta atunci cand sunt confruntati cu situatii noi sau cu schimbari majore ( divort, schimbarea locuintei, decesul unei persoane apropiate ). Se manifesta diferit in functie de copil: unii plang foarte mult cand vine momentul despartirii, altii lovesc sau ii imbrancesc pe colegii lor. Toate acestea pentru ca simt o frica pe care nu o pot verbaliza. Pentru a-i ajuta sa invinga aceste frici au nevoie sa se simta conectati cu parintii lor. Atunci se simt in siguranta si arata cat de greu le este. Timpul special este unul dintre instrumentele care m-au ajutat sa ma conectez cu el, sa il fac sa simta ca imi pasa de el, de ceea ce se intampla in lumea lui.

In fiecare dupa-amiaza si in fiecare dimineata facem Timp Special ( minim 5 min ). Oferindu-i timpul meu si simtind atentia care se revarsa asupra lui a inceput sa imi arate cat de greu ii este sa plec de langa el. Arunca jucarii prin casa , dimineata se trezea inainte sa sune alarma speriat ca trebuie sa mearga la gradinita. Incepea sa planga si imi spunea ca nu vrea sa mearga. Atunci ma apropiam de el si ii spuneam in soapta: stiu ca iti este greu acum, sunt aici pentru tine. Si ii ascultam durerea despartirii. Cand arunca jucarii ma apropiam incet si il opream spunandu-i: imi pare rau dar nu te pot lasa sa arunci. Incepea deseori sa se zbata si sa fuga si atunci mergeam dupa el asigurandu-l ca sunt acolo si inteleg cat ii este de greu.
Sursa foto: Google free image

A trecut si cea de-a doua saptamana iar eu simteam ca imi chinui copilul si ca mai bine ar sta cu mine acasa. Asa ca mi-am programat sedinte de Listening Partnership zilnice pentru a face fata emotiilor puternice cu care ma confruntam.

A treia saptamana a fost cea mai grea. Iarasi a facut putina febra in week-end urmata de secretii nazale abundente, nopti cu somn intrerupt, dimineti rascolitoare de plans si agatat de mine cu toata puterea in momentul in care trebuia sa il ia dra educatoare la clasa.

Am continuat cu Timpul Special si l-am ascultat de fiecare data cand incepea sa planga aparent fara "motiv". Intr-una din zile l-am ascultat aproape 45 de minute. De a doua zi am observat schimbari vizibile. Inca mai are dimineti cand imi spune ca nu vrea sa mearga dar nu mai plange. Eu ii raspund validandu-i emotiile: stiu ca iti este greu sa pleci de acasa si sa stai departe de mine.

Am inceput a patra saptamana si azi a fost prima zi in care a intrat singur in holul gradinitei.

Stiu ca vor mai fi zile de proteste dar ma bucur si sunt recunoscatoare pentru instrumentele Parenting by Connection ( Special Time, Staylistening, Playlistening, Setting Limits, Listening Partnerships ). De cand am inceput sa le folosim ( in urma cu 1 an si jumatate ) viata noastra s-a schimbat intr-un mod in care nu as fi crezut. Sunt mai prezenta pentru copilul meu, caut nevoia din spatele comportamentului, ii ofer siguranta ca imi poate spune orice pentru a-si descarca frustrarile si il ascult. Am lucrat si continui sa lucrez la emotiile din propria copilarie pentru a putea fi atenta la provocarile de zi cu zi.

Desigur sunt si momente in care "gresim" si atunci incercam sa construim o poveste in jurul greselilor. Aceasta il asigura ca este un lucru normal care se intampla in viata noastra. Invata astfel ca si emotiile grele sunt acceptate si ca este minunat atunci cand putem fi plasa de siguranta unii pentru ceilalti.

Cu recunostinta,
Gina

joi, martie 17

Imparateasa "turta dulce", principiile alimentatiei sanatoase si momentul de parenting prin conectare

Daca sunteti deja cu zambetul pe buze inseamna ca ziua de azi nu a trecut in zadar. Cum detaliile ne fac viata mai frumoasa putem sa trecem la poveste.

Vi s-a intamplat ca atunci cand sunteti cu mancarea calda, dragalasul/dragalasa sa vrea "acum" turta dulce ( orice alt dulce ) ?
Ati incercat cu "vorba buna" si parea ca s-a dezlantuit tornada pe podeaua din bucatarie?

Pe parcursul unei zile incercam sa jonglam cu atatea situatii incat atunci cand se apropie seara credem ca ceea ce a fost mai greu a trecut. Dar, cateodata, vine si surpriza. Asa s-a intamplat ieri cand pregateam cina si, desi ii comunicasem ce pregatesc de mancare si ca urmeaza sa mancam in urmatoarele doua minute, vine in bucatarie cu un suras si-mi spune:

- Vreau turta dulce!
- Puiule, imediat ne asezam la masa. Poti sa mananci turta dulce dupa ce mancam mancare.
- Nuuu, vreau ACUM!
Sursa foto: free images

Pentru cateva fractiuni de secunda am simtit tensiunea acumulandu-se si undeva o voce din spatele mintii imi spunea ( "asta imi lipsea ca sa-mi strice ziua" ). Dar, pentru ca in timp ce el isi facea somnul de pranz am avut ocazia sa fac Listening Partnership ( un instrument HIH - despre care am povestit putin aici ) am reusit sa ma adun repede si sa pot sa-l ascult. L-am luat in brate ( timp in care se zbatea ) si ne-am dus in camera lui. Plangea ( a se citi "urla" ) cat putea de tare si-mi spunea:

- Mama, vreau acum turta dulce!
- Stiu dragoste, o sa iti dea mama imediat dupa ce mananci mancare.
- Oaaaa. Acum!
- Sunt aici, puiule. Stiu ca iti este greu acum. Mami e langa tine.
- Oaaaa.
- Te asculta mama.

Intre timp alte miscari, rostogoliri, fugit in camera cealalta. Eu, tot timpul dupa el, incercand sa-i prind privirea si sa-l mangai pentru a ma simti aproape. Dupa aproximativ zece minute de plans imi spune ca ii este somn. Ne ducem in pat si stam intinsi pentru a se linisti. Dupa cateva minute se ridica voios, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat:

- Vreau sa mananc mancare! Dupa ce mananc mancare imi dai si turta dulce!
- Bine mami, asa facem.

Mi-am dat seama atunci cat este de importanta consecventa in viata copiilor nostri. Restul serii a decurs in liniste , s-a jucat fara sa ceara atentie multa din partea mea ( asa cum o face cand are mult bagaj emotional ) si a adormit foarte repede.

Ceea ce s-a intamplat mai sus a fost sa stabilesc o limita puiului meu pentru a sti ca este important pentru mine sa mancam corect. Fiecare casa are propriile reguli si este bine sa fim consecventi o data ce ele sunt stabilite.

Daniel J Siegelsi Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" ne spun despre limite urmatoarele:
"Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viata, ofera copiilor o serie de experiente importante care le permit sa aiba sentimentul sigurantei si securitatii. Experimentarea acestor 'nu'-uri esentiale le da ocazia sa-si dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite sa puna frana si sa-si redirectioneze energiile in alte directii. ... Cel mai bine este ca un 'nu' prin care se stabilesc limite sa fie urmat de un comportament calm si consecvent din partea parintelui."

Stiu, insa, ca nu intotdeauna avem aceasta disponibilitate, mai ales daca nu am beneficiat de un parteneriat in ascultare in care sa ne debarasam propriile emotii negative. Putem fi usor restimulati si atunci e dificil sa ne gandim mai intai la sentimentele copiilor.

Cu totii ne dorim ca fiecare zi sa fie mai buna decat cea care tocmai s-a incheiat.
Impreuna putem!

Cu drag,
Gina

luni, februarie 1

Plansul este bun! Plansul este vindecator!

Sunt anumite momente in existenta oricarui parinte pentru care am fi dispusi sa dam la schimb 1 an din viata doar pentru a le evita.
Ma refer aici la momentele in care ajungem cu cei mici la spital.

Ati simtit si voi furie acumulandu-se? Dar neputinta? Ati fi vrut sa aveti puteri magice prin care sa faceti acele momente sa dispara?

Ce putem face ca parinti ( bunici/bone ) dupa astfel de experiente pentru a-i oferi copilului ( copiilor ) sentimentul de siguranta pe care l-a pierdut?

De obicei, dupa astfel de experiente la copii pot aparea comportamente care ne pun in situatia in care nu stim cum sa actionam / reactionam. Mie, ca o mama grijulie si bine intentionata, mi s-a parut o idee buna sa incerc sa distrag atentia de la experienta in speranta ca va uita si ii va trece.

Ce mult am gresit atunci! Nu aveam de unde sa stiu, nu ma invatase nimeni!

Am citit mult si am cautat informatii care sa ma ajute in acest proces de vindecare a traumei emotionale. Pentru ca da, este important sa acordam la fel de multa atentie si emotiilor care insotesc durerile fizice.

Tot de la HandinHand Parenting am aflat ca dupa astfel de momente este bine sa ne ascultam copiii pentru ca isi aleg multe moduri in care ne vorbesc despre durerile lor. Ei pot alege sa se joace cu papusile "de-a spitalul". Este un mod natural prin care arata ce fel s-au simtit in acele momente. Daca putem sa ne apropiem si sa intram in jocul lor, le facem cea mai mare favoare. II ajutam sa dea frau liber sentimentelor pentru ca se simt in siguranta alaturi de noi.

Pentru mine a fost putin diferit, insa. Baietelul fiind inca mic la vremea respectiva ( 5 luni ) a inceput sa se trezeasca de cateva ori pe noapte plangand foarte tare. Faceam tot ce stiam atunci pentru a-i reda linistea. Abia tarziu am aflat cum il pot ajuta cu adevarat. Trecuse deja un an, un an cu multe nopti de plans sfasietor. Dar mai era ceva, ceva ce acum imi putea spune ( pentru ca incepuse deja sa spuna cateva cuvinte ). Cand se trezea il luam in brate si stateam cu el in pat incercand sa-l linistesc. Insa imi spunea "in picioare", "in picioare". Nu se oprea din plans pana nu ma dadeam jos din pat si ne plimbam prin camera. Am realizat atunci ca este posibil sa aiba legatura cu experienta lui din spital. Acolo a trebuit sa stea imobilizat de patru asistente in pozitia pe spate in timp ce eu stateam usor aplecata peste el si ii spuneam ce se intampla. Plangea atat de tare si se zbatea incat le-am cerut asistentelor sa ma lase sa il ridic si sa-l tin in brate. Poate ca atunci cand imi cerea sa stau in picioare cu el era strigatul lui de ajutor pentru ca traia o situatie care ii aducea aminte de acele momente grele.

Stiind care era problema de fond am putut prin doua intrumente aparent banale sa il ajut sa vindece acea trauma. Instrumentele sunt limitele si ascultarea. Le-am folosit astfel: urmatoarea data cand s-a trezit plangand si mi-a cerut sa-l iau in brate i-am spus cat de bland am putut ca de data aceasta vom sta in pat ( limita ). In timp ce plangea ( ascultare ) in spuneam putine cuvinte :"mami e aici"; "esti in siguranta aici"; "nu las pe nimeni sa-ti faca rau". Pentru ca nu am mai incercat sa-i distrag atentia si pentru ca i-am ascultat plansul l-am ajutat sa-si vindece trauma. Daca atunci cand suferim ne este cineva drag aproape sa ne confere sentimentul de siguranta ne putem vindeca prin plans. Da, plansul este bun, este vindecator! Pentru ca prin lacrimi se spala stresul/trauma ( acele lacrimi contin hormoni ai stresului pe care il eliberam ).
Dupa cateva luni in care l-am ascultat noptile noastre au redevenit linistite.

Sunt recunoscatoare acum pentru toate momentele in care sunt alaturi de el cand plange. Pentru ca acest lucru inseamna ca are suficienta incredere in mine incat sa-mi arate ce simte.

Cu drag,
Gina

marți, ianuarie 19

Cum am invatat sa ascult

Asa a inceput calatoria mea spre mine. A fost inceputul unei calatorii minunate spre redescoperie, spre redevenire. Aveam mult prea des sentimentul ca fac parte din povestile altora si ca povestea mea inca nu incepuse. Ma pierdusem undeva in arta conversationala si nu stiusem acest lucru.

Vi s-a intamplat vreodata sa povestiti cu cineva drag si totusi sa nu va simtiti intelesi?
Vi s-a intamplat sa vorbiti cu un apropiat si sa-l intrerupeti pentru a-i da un sfat?

Ei bine, DA. Mi se intampla in mod frecvent (inca se mai intampla, atunci cand nu am o prezenta constienta). Insa, acum 10 luni, pentru prima data in cei 35 de ani ai mei, am aflat cum este sa fii cu adevarat ascultat. Se intampla in cadrul unui curs pentru parinti ( Parenting by Connection Starter Class la Hand in Hand Parenting ) unde am gasit acest minunat instrument numit Listening Partnership ( parteneriat in ascultare ). Acesta presupune un timp de ascultare intre doua persoane, timp in care aratam interesul si compasiunea noastra fara a da sfaturi si fara a judeca. A fost cu adevarat eliberator. Ma simteam dintr-o data puternica si sigura pe mine. Parca puteam sa vad lucrurile din mai multe unghiuri. Mi-am dat seama atunci ca pana in acel moment nu stiusem sa ascult cu adevarat (desi, eu asa credeam). Vi s-a intamplat si voua? Astfel, fiind ascultata am putut la randul meu sa-mi dezvolt abilitatea de a-i asculta pe ceilalti si mai ales pe pretiosul meu baietel.

Citind cartea "Parentaj sensibil si inteligent" a lui Daniel Siegel si Mary Hartzell mi s-au intarit si mai mult convingerile: "Abilitatea noastra de a comunica eficient, creand copiilor nostri un sentiment de securitate, tine intr-o masura hotaratoare de modul in care noi am inteles si am integrat evenimentele din propria noastra copilarie".

Pot spune acum ca am cautat "norocul", ca am intalnit in drumul meu oameni si situatii care mi-au intarit credinta ca doar noi suntem stapani pe viata noastra si ca nu datoram fericirea noastra celor din jur. Folosind acest instrument de ascultare am putut sa caut raspunsuri la toate intrebarile pe care le aveam. Si, simtind acea conectare, au inceput sa apara si solutiile potrivite. In acel moment ma confruntam cu o situatie pentru care ma straduiam sa gasesc o solutie. 

Baietelul meu de nici 2 ani se speriase rau de un caine, atat de rau incat in acea seara dupa ce adormise, la nici 30 de minute s-a trezit si a vomitat. Am stiut atunci ca frica lui fusese puternica si ca voi avea nevoie de foarte mult timp si tact pentru a-l ajuta sa o vindece. Fiind ascultata am gasit energia necesara sa il ascult si sa il indrum.

Asa a inceput calatoria mea si a lui spre vindecare.

Cu drag, 
Gina