Seminar : Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!

Dragi parinti,

Miercuri 27 Iulie va invit la seminarul  Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!

Va avea loc in Bucuresti.

Mai multe detalii gasiti pe pagina evenimentului.

https://www.facebook.com/events/218106555255594/

Va astept cu drag!
Gina

O zi prin ochi de copil

Cateodata 'stii' ca vei avea o zi...din aia. Asa a fost pentru noi ziua de ieri. Oricat de mult m-am straduit sa ies din cercul vicios , aveam impresia ca ma adancesc si mai tare.

A inceput de dimineata. Cumva, in 3 ore de cand ne treziseram nu reusisem sa facem nici paturile, mancarea inca fierbea ( ca si  mine, dealtfel ), jucariile erau peste tot si noi pe nicaieri. Nu stiu altii cum sunt, dar eu atunci cand este dezordine nu functionez prea bine. Si vazand ce "progrese" avusesem in ultimele 3 ore am zis ca e momentul sa asezam putin lucrurile.

I-am spus lui P:

- Te rog sa iti strangi jucariile. Daca ai nevoie de ajutor sa-mi spui.
El: chicote, sarit prin paturi.
Eu: evident iritata, alergat dupa el, incercat cu " vorba buna". Dar, nu am reusit mai nimic. Evident, eram amandoi deconectati. Cumva am reusit sa strang, sa dau cu mopul, sa mancam ceva si apoi l-am anuntat sa se pregateasca pentru jumatate de ora de Timp Special. Vroiam in afara cercului vicios si stiam ca daca ne conectam putin avem toate sansele sa schimbam cursul evenimentelor.

In Timpul Special a vrut sa alergam , am sarit in paturi, am ras in hotote, a gasit o saniuta ( suport de flori ) cu care m-a pus sa-l urmaresc si sa-i cant "saniuta fuge". Am ras iar si iar si apoi am cazut obositi si ne-am odihnit unul langa altul, ochi in ochi. Era imbujorat si respira sacadat, mogaldeata plina de energie.

Free images

Deja, simteam oxigenul cum imi patrunde fiinta si incepusem sa ma relaxez. Insa, el , vazand ca eu sunt disponibila emotional acum, era inca pus pe sotii. Vroia sa descarce si ce ramasese din emotiile intense doar ca eu nu ma simteam capabila sa il ascult atunci. Asa ca, ne-am pregatit de somnul de pranz, am citit si am asteptat...sa adoarma. Si am asteptat, si a vrut la baie, a vrut sa manace ( iar ), a vrut iar la baie, a adormit...dupa o ora si jumatate. Cred ca se subintelege ca eram intr-o stare si mai 'buna' decat cea de dimineata. Asa ca, pentru binele meu si al lui am apelat la instrumentul vindecator pentru parinti. Mi-am sunat partenera de ascultare si i-am cerut 5 minute de ascultare. In acel timp am putut sa povestesc despre ce ma deranja, ce as fi vrut sa schimb si modul in care ma afecta o zi 'grea'. Am eliberat putin din tensiune si am asteptat sa se trezeasca.

Cand s-a trezit l-am vazut entuziast si pregatit pentru 'noi aventuri'. Ne-am pregatit si am iesit la aer. Am fost la un magazin de unelte unde a gasit o multime de lucruri interesante despre care am povestit. Apoi am fost la buni unde s-a jucat in voie la aer.

La intoarcere am primit cel mai frumos dar. Vroiam sa-i spun ca imi parea rau ca nu avusesem o zi asa de buna. Incepusem sa spun:

- Stii, mami, azi a fost o zi cam...
El: minunata!
Eu: stapanindu-mi lacrimile si gandidu-ma la sinceritatea si candoarea lui.
- Da, asa ti se pare! ( surprinsa )  Cum s-a purtat mami cu tine azi?
- Frumos!

Fara cuvinte... Atunci cand crezi ca 'ai dat-o cel mai rau in bara', ca a fost o zi 'aiurea' afli de fapt ca vulcanul era in tine si ca, in parte ai reusit sa il fereci destul de bine incat la final sa fi fost doar o alta zi minunata.

Sunt recunoscatoare pentru toate momentele de acest fel. Si sunt recunoscatoare pentru instrumentele minunate de la Hand in Hand Parenting care ma ajuta zi de zi sa ma reconstruiesc.

Imi intaresc convingerea ca starea de bine vine din interior. El a vazut 'minunat' unde eu am vazut 'greu'. Pentru ca el are acum convingerea ca toata lumea este a lui, ca noi toti suntem acolo pentru ca el sa se simta iubit, dorit, apreciat. Doar ca eu, acum adult, am pierdut 'starea' aceea.

Pentru ca atunci cand simti ca ti-e greu ai nevoie doar de o mana pe umar ca totul sa para usor din nou. Dar , uneori nu vedem 'mana intinsa' pentru ca suntem ancorati in zbuciumul interior. Si P, a reusit sa ma ajute sa inteleg si sa vindec multe din durerile ascunse pana acum. Aventura continua...

Multumesc!

Cu drag,
Gina

Curs de 6 saptamani "Parenting by Connection"

In data de 23 Mai 2016 voi da startul unui curs de 6 saptamani in care vom aprofunda abordarea "Parenting by Connection".

Vom afla mai multe despre:

• ce se afla in spatele comportamentului copiilor nostri
• ce inseamna sa fim conectati cu copiii nostri dar si cum se produce deconectarea
• instrumentele de conectare: timpul special, ascultarea emotiilor, limitele, ascultarea prin joc
• instrumentul pentru parinti: parteneriatul in ascultare

Intalnirile vor avea loc saptamanal ( Luni de la ora 18:00 ) si vor avea o durata de aproximativ 2 ore.

In cazul in care doriti sa ramaneti cu informatia tiparita materialele pentru curs se pot cumpara de aici. 

Numar locuri disponibile: 5 persoane. 

Locatia: Focsani 

Va astept cu drag!

Gina

Seminar "Disciplina si cooperare fara tipete. Cum folosim limitele in relatia parinte-copil!"

Va invit in data de 25 Mai 2016 de la ora 18:00 la Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia" din Focsani la un nou seminar in calitate de instructor in formare "Parenting by Connection".

Participarea la acest seminar va va aduce urmatoarele beneficii:

• Ajuta parintii sa inteleaga importanta conectarii cu copiii lor
• Veti intelege cu ajutorul neurostiintei ce se intampla cu copiii dvs. in momentele de criza si furie
• Oricand se poate repara o relatie dificila parinte-copil
• Veti invata doua instrumente de conectare care va vor usura munca de parinte
• Veti invata sa puneti limite blande care va vor ajuta copiii sa redevina ei insisi dupa o situatie conflictuala
• Veti afla mai multe informatii despre un instrument de ascultare pentru parinti care va va ajuta sa gestionati mai usor propriile emotii

Durata seminarului: 2 ore.

Mai multe detalii gasiti aici.

Va astept cu drag!
Gina

Imparateasa "turta dulce", principiile alimentatiei sanatoase si momentul de parenting prin conectare

Daca sunteti deja cu zambetul pe buze inseamna ca ziua de azi nu a trecut in zadar. Cum detaliile ne fac viata mai frumoasa putem sa trecem la poveste.

Vi s-a intamplat ca atunci cand sunteti cu mancarea calda, dragalasul/dragalasa sa vrea "acum" turta dulce ( orice alt dulce ) ?
Ati incercat cu "vorba buna" si parea ca s-a dezlantuit tornada pe podeaua din bucatarie?

Pe parcursul unei zile incercam sa jonglam cu atatea situatii incat atunci cand se apropie seara credem ca ceea ce a fost mai greu a trecut. Dar, cateodata, vine si surpriza. Asa s-a intamplat ieri cand pregateam cina si, desi ii comunicasem ce pregatesc de mancare si ca urmeaza sa mancam in urmatoarele doua minute, vine in bucatarie cu un suras si-mi spune:

- Vreau turta dulce!
- Puiule, imediat ne asezam la masa. Poti sa mananci turta dulce dupa ce mancam mancare.
- Nuuu, vreau ACUM!

Sursa foto: free images

Pentru cateva fractiuni de secunda am simtit tensiunea acumulandu-se si undeva o voce din spatele mintii imi spunea ( "asta imi lipsea ca sa-mi strice ziua" ). Dar, pentru ca in timp ce el isi facea somnul de pranz am avut ocazia sa fac Listening Partnership ( un instrument HIH - despre care am povestit putin aici ) am reusit sa ma adun repede si sa pot sa-l ascult. L-am luat in brate ( timp in care se zbatea ) si ne-am dus in camera lui. Plangea ( a se citi "urla" ) cat putea de tare si-mi spunea:

- Mama, vreau acum turta dulce!
- Stiu dragoste, o sa iti dea mama imediat dupa ce mananci mancare.
- Oaaaa. Acum!
- Sunt aici, puiule. Stiu ca iti este greu acum. Mami e langa tine.
- Oaaaa.
- Te asculta mama.

Intre timp alte miscari, rostogoliri, fugit in camera cealalta. Eu, tot timpul dupa el, incercand sa-i prind privirea si sa-l mangai pentru a ma simti aproape. Dupa aproximativ zece minute de plans imi spune ca ii este somn. Ne ducem in pat si stam intinsi pentru a se linisti. Dupa cateva minute se ridica voios, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat:

- Vreau sa mananc mancare! Dupa ce mananc mancare imi dai si turta dulce!
- Bine mami, asa facem.

Mi-am dat seama atunci cat este de importanta consecventa in viata copiilor nostri. Restul serii a decurs in liniste , s-a jucat fara sa ceara atentie multa din partea mea ( asa cum o face cand are mult bagaj emotional ) si a adormit foarte repede.

Ceea ce s-a intamplat mai sus a fost sa stabilesc o limita puiului meu pentru a sti ca este important pentru mine sa mancam corect. Fiecare casa are propriile reguli si este bine sa fim consecventi o data ce ele sunt stabilite.

Daniel J Siegelsi Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" ne spun despre limite urmatoarele:
"Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viata, ofera copiilor o serie de experiente importante care le permit sa aiba sentimentul sigurantei si securitatii. Experimentarea acestor 'nu'-uri esentiale le da ocazia sa-si dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite sa puna frana si sa-si redirectioneze energiile in alte directii. ... Cel mai bine este ca un 'nu' prin care se stabilesc limite sa fie urmat de un comportament calm si consecvent din partea parintelui."

Stiu, insa, ca nu intotdeauna avem aceasta disponibilitate, mai ales daca nu am beneficiat de un parteneriat in ascultare in care sa ne debarasam propriile emotii negative. Putem fi usor restimulati si atunci e dificil sa ne gandim mai intai la sentimentele copiilor.

Cu totii ne dorim ca fiecare zi sa fie mai buna decat cea care tocmai s-a incheiat.
Impreuna putem!

Cu drag,
Gina

Copiii pot si au dreptul sa aleaga

Imi este dor, imi este dor de mine, imi este dor de fetita inocenta, imi este dor de copilarie. Atunci cand am o prezenta constienta si il urmaresc pe fiul meu in timp ce se joaca ( cum isi alege activitatile fara sa intervin ) imi dau seama ca eu nu mai stiu sa ma bucur de " libertate". Pentru ca de-a lungul timpului caracterul meu a fost schimbat de imprejurari, de ceea ce altii doreau ca eu sa fac, sa spun.

Stiu ca am o mare responsabilitate in modelarea caracterului acestui suflet curat. Si mai stiu ca e tare important sa nu uit ca el are dreptul la opinii, are dreptul sa aleaga.
Am avut o copilarie frumoasa. Insa, dincolo de acea inocenta si dulceata a copilariei, au fost momentele acelea in care m-am simtit prizoniera gandurilor adultilor.

"Esti mica, parerea ta nu conteaza." " Nu te baga in discutiile oamenilor mari." "Cand vei creste mare abia atunci poti sa vorbesti ( sa fii auzit )."

Vi s-a intamplat si voua?

Acestea au fost picaturile copilariei care au taiat din avant, din incredere, din inocenta.
Daniel Siegel si Mary Hartzell in cartea "Parentaj sensibil si inteligent" spun: "Cand copiii nostri ne spun ce cred si ce simt, este important sa le respectam experienta, fie ca este sau nu similara cu a noastra."
"Imaginati-va cum copilul dvs., care merge pe tricicleta/bicicleta , cade. Din punctul dvs. de vedere, e vorba mai mult de o sperietura decat de vreo accidentare, dar el incepe sa planga, la care raspundeti: Nu te-ai lovit. N-ar trebui sa plangi. Esti baiat/fetita mare". Copilul se simte ranit, indiferent daca ranit fizic sau in mandrie si, cu toate acestea, dvs. ii spuneti ca experienta lui nu este valida. Acum, imaginati-va cum s-ar putea simti daca i-ati oferi un raspuns conjugat: Te-a luat pe nepregatite cand ai trecut de hartopul ala si ai cazut in iarba. Te-ai lovit?"

Misiunea mea este sa il ajut pe copil sa inteleaga ceea ce i se intampla. Sa se simta auzit, sa stie ca apartine unui grup ( familia ), ca este la fel de important ca oricare alt membru al familiei. Acest lucru il pot realiza prin ascultarea si validarea nevoilor lui ( daca imi cere inca 1 minut pentru a termina o activitate inainte de a merge la masa, este important sa ii ofer acel minut ). Astfel, il ajut sa invete sa respecte alte opinii. Copiii invata cel mai mult din ceea ce vede nu din ceea ce i se spune. Daca eu imi respect copilul atunci si el va invata sa ii respecte pe cei din jurul lui.

Munca noastra, a parintilor, este atat de grea. Si, din pacate, in societatea in care traim nici macar nu este considerata o munca. Parintii incearca din rasputeri sa isi inteleaga si sa isi ajute copiii. Dar, este foarte important ca parintele sa simta ca face parte dintr-un grup, ca si alti parinti se confrunta cu situatii similare si, mai ales, ca poate cere ajutor. Este important sa invatam sa cerem ajutor pentru ca aceasta munca este prea grea pentru a o face de unii singuri.

Daniel Siegel si Mary Hartzell mai spun: "Creierii nostri sunt structurati pentru a fi conectati cu alti creieri. Sentimentul nostru de a fi 'eu' este profund influentat de modul in care luam parte la un 'noi'.
Parteneriatele in ascultare pot fi considerate terapie gratuita. Pentru ca aici se ofera un cadru de siguranta in care parintele poate accesa dureri vechi si le poate vindeca.

Pentru ca putem fi parinti mai buni pentru copiii nostri daca avem mai intai grija de propriile dureri. Nu este un drum usor. Din cauza convingerilor noastre limitative avem tendinta sa mergem pe 'drumuri batatorite'. Insa eu cred ca fericirea copilului meu este mai importanta decat 'confortul' vechilor obiceiuri.

Cu drag,
Gina

Plansul este bun! Plansul este vindecator!

Sunt anumite momente in existenta oricarui parinte pentru care am fi dispusi sa dam la schimb 1 an din viata doar pentru a le evita.
Ma refer aici la momentele in care ajungem cu cei mici la spital.

Ati simtit si voi furie acumulandu-se? Dar neputinta? Ati fi vrut sa aveti puteri magice prin care sa faceti acele momente sa dispara?

Ce putem face ca parinti ( bunici/bone ) dupa astfel de experiente pentru a-i oferi copilului ( copiilor ) sentimentul de siguranta pe care l-a pierdut?

De obicei, dupa astfel de experiente la copii pot aparea comportamente care ne pun in situatia in care nu stim cum sa actionam / reactionam. Mie, ca o mama grijulie si bine intentionata, mi s-a parut o idee buna sa incerc sa distrag atentia de la experienta in speranta ca va uita si ii va trece.

Ce mult am gresit atunci! Nu aveam de unde sa stiu, nu ma invatase nimeni!

Am citit mult si am cautat informatii care sa ma ajute in acest proces de vindecare a traumei emotionale. Pentru ca da, este important sa acordam la fel de multa atentie si emotiilor care insotesc durerile fizice.

Tot de la HandinHand Parenting am aflat ca dupa astfel de momente este bine sa ne ascultam copiii pentru ca isi aleg multe moduri in care ne vorbesc despre durerile lor. Ei pot alege sa se joace cu papusile "de-a spitalul". Este un mod natural prin care arata ce fel s-au simtit in acele momente. Daca putem sa ne apropiem si sa intram in jocul lor, le facem cea mai mare favoare. II ajutam sa dea frau liber sentimentelor pentru ca se simt in siguranta alaturi de noi.

Pentru mine a fost putin diferit, insa. Baietelul fiind inca mic la vremea respectiva ( 5 luni ) a inceput sa se trezeasca de cateva ori pe noapte plangand foarte tare. Faceam tot ce stiam atunci pentru a-i reda linistea. Abia tarziu am aflat cum il pot ajuta cu adevarat. Trecuse deja un an, un an cu multe nopti de plans sfasietor. Dar mai era ceva, ceva ce acum imi putea spune ( pentru ca incepuse deja sa spuna cateva cuvinte ). Cand se trezea il luam in brate si stateam cu el in pat incercand sa-l linistesc. Insa imi spunea "in picioare", "in picioare". Nu se oprea din plans pana nu ma dadeam jos din pat si ne plimbam prin camera. Am realizat atunci ca este posibil sa aiba legatura cu experienta lui din spital. Acolo a trebuit sa stea imobilizat de patru asistente in pozitia pe spate in timp ce eu stateam usor aplecata peste el si ii spuneam ce se intampla. Plangea atat de tare si se zbatea incat le-am cerut asistentelor sa ma lase sa il ridic si sa-l tin in brate. Poate ca atunci cand imi cerea sa stau in picioare cu el era strigatul lui de ajutor pentru ca traia o situatie care ii aducea aminte de acele momente grele.

Stiind care era problema de fond am putut prin doua intrumente aparent banale sa il ajut sa vindece acea trauma. Instrumentele sunt limitele si ascultarea. Le-am folosit astfel: urmatoarea data cand s-a trezit plangand si mi-a cerut sa-l iau in brate i-am spus cat de bland am putut ca de data aceasta vom sta in pat ( limita ). In timp ce plangea ( ascultare ) in spuneam putine cuvinte :"mami e aici"; "esti in siguranta aici"; "nu las pe nimeni sa-ti faca rau". Pentru ca nu am mai incercat sa-i distrag atentia si pentru ca i-am ascultat plansul l-am ajutat sa-si vindece trauma. Daca atunci cand suferim ne este cineva drag aproape sa ne confere sentimentul de siguranta ne putem vindeca prin plans. Da, plansul este bun, este vindecator! Pentru ca prin lacrimi se spala stresul/trauma ( acele lacrimi contin hormoni ai stresului pe care il eliberam ).
Dupa cateva luni in care l-am ascultat noptile noastre au redevenit linistite.

Sunt recunoscatoare acum pentru toate momentele in care sunt alaturi de el cand plange. Pentru ca acest lucru inseamna ca are suficienta incredere in mine incat sa-mi arate ce simte.

Cu drag,
Gina